Tunisia, habibti!

Tunisia contrastelor: Buleverdul "7 Noiembrie", din Hammamet,
si o pravalie din Nefta (Foto: Petru DONE)

Am fost in Tunisia din care, acum, tocmai a fugit presedintele acesteia, Zine el Abidine Ben Ali. Din Bacau s-a incercat, la un moment dat, o legatura turistica directa, cu un charter de pe Aeroportul "George Enescu". Legatura nu s-a mai facut, dar sute de bacauani, ca alte mii de romani sau sute de mii de europeni, au ajuns totusi in Tunisia, ca turisti, an de an. Poate nu toti, dar cei mai multi cred ca au ramas indragostiti de aceasta tara, nu doar pentru exotismul ei, ci mai ales pentru frumusetea morala a unui popor atit de incercat de cind s-a format. "Tunisia, habibti! - Tunisia, dragostea mea! ", spui mereu dupa ce ai plecat de acolo.

Nimic din ce vedeai in Tunisia, acum doi-trei ani, nu parea sa duca la revoltele de acum si la fuga unui presedinte pe care il credea-i uns pe viata. De la aeroport pina in superbele statiuni marine si chiar pina pe marea de nisip a Saharei, viata linistita, calma, normala, ca la arabi, cu barbatii strinsi ciotca prin "baruri", ore la rind, in miezul zilei, la cite un pahar de ceai de menta. Ghidul roman iti descrie frumos tara si te linisteste asupra oamenilor pe care-i ve-i intilni acolo: pasnici, cu mult bun-simt, politicosi si chiar indatoritori. Si asa a si fost. Si noaptea, daca-i intilneai, la ore oricit de tirzii, pe strazile oraselor, iti dadeau binete in limba franceza pe care tunisienii o invata obligatoriu in scoli, Tunisia fiind, ultima oara, o colonie a Hexagonului.
Tunisia este, insa, si o tara a marilor contraste. De cum iesi din aeroportul din Monastir, de exemplu, vezi suburbiile extrem de sarace ale orasului, solul rosu, si el sarac, strazile bordate de magazine injghebate in cladiri insalubre. In Tunisia circuli, de regula, pe autostrada, de unde vezi plantatiile de maslini din jumatatea de Nord a tarii, care mai mindre, lucrate ca la carte, ale celor bogati, care inburuienite si uscate, lasate, cum se spune pe la noi, pirloaga. Iar livada de maslini arata, in Tunisia, statutul social al proprietarului, potenta lui economica.

Beni Ali, toujours Ben Ali

Ben Ali, mereu Ben Ali. Dintre toate, omniprezenta chipului carismatic al presedintelui Zine el Abidine Ben Ali ramine una dintre imaginile socante ale Tunisie. Ben Ali era prezent peste tot: pe strazi (pe panouri publicitare imense), in scoli, in institutii, pina si in magazine si chiar in hotelurile pentru straini. Figura lui carismatica dadea bine intre drapelele rosii pe care stema infatisa semiluna si steaua rosie in cinci colturi. Ben Ali controla tara cu mina de fier. Palatul sau, din Tunis, era o reduta greu de cucerit chiar si vizual. Am trecut pe la portile lui, pazite strasnic de politisti cu motociclete, dar am primit recomadarea ghidului sa nu scoatem la vedere aparatele de fotografiat. Ne-am fi trezit, imediat, cu un echipaj motorizat, desi eram in autocar si mai mult decit portile palatului nu prea puteam vedea.

Pauvre Tunisia

Munah si Ali vindeau dulciuri si portocale (Foto: Petru DONE)

Sarmana Tunisia! Daca vii in Tunisia - o tara araba, maghrebiana - din Romania (fosta comunista in care un presedinte a fost executat ca dictator) intr-o tara cu un regim preponderent de stinga, nu ai cum sa nu cauti similitudini, desi diferenta, in timp si spatiu, este de peste 20 de ani si de mii de kilometri. Nu prea am gasit mai mult decit imaginea trucata a unui regim opresiv, despre care am aflat mai multe abia de la diaspora tunisiana, care a plasat pe internet fel de fel de proteste si dezvaluiri.
Acolo, totul parea linistit si frumos. Exotic. Am vazut, insa, pe viu, oameni care te "vinau" pentru un bacsis. Ne-am ratacit in Bazarul foarte intortocheat din Tunis si ne-am bucurat cind am gasit, intr-o piata, o harta a orasului, pe un panou (turismul este principala avutie nationala in Tunisia, iar conditiile oferite turistilor sint net superioare celor din Romania!). Un barbat ne-a vazut si a intervenit. Probabil tocmai asta astepta acolo. S-a oferit bucuros sa ne fie ghid. I-am lasat, la despartire, doi dinari, suficient pentru o piine buna, dar nici acum nu stiu daca chiar a fost multumit. Oriunde, oricind, tunisienii fac orice pentru un banut. Intr-o oaza de langa Tozeur, un batrin s-a urcat ca o gorila pe trunchiul golas al unul curmal, la zece metri. Tot pentru un banut. Jos, printre santurile de irigatii, doi copilasi imbracati traditional etalau, pe o taraba liliputana, citeva portocale marunte. Le-am cumparat, simbolic, cite una, si ne-am fotografit cu ei, tot pentru doi dinari. Iar pentru Nasseur, soferul Jeep-ului care ne-a dus prin desert, am facut o cheta si am strins, la final, vreo 20 de dinari. Merita!