"Repornirea Rafo tine de o decizie politica"

Petru Tancau (Foto: Petru DONE)

• crede presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Chimie-Petrochimie "Lazar Edeleanu", Petru Tancau

- Domnule presedinte, v-am auzit vorbind de o "decizie politica" in cazul Rafo, o intreprindere care are un proprietar dornic sa investeasca, in care a si inceput programul de modernizare, care a iesit din programul de administrare judiciara, dar care nu mai reporneste.
- Politicienii nu sint foarte interesati de intreprinderi cum este Rafo. Daca se dadea o decizie politica, problema acestei intreprinderi poate ca era deja rezolvata.
- Vorbiti, deci, de o decizie politica. In ultimii 20 de ani am trecut din guvern in guvern, fiecare cu o anume coloratura politica. Decizia politica nu a venit de la nici unul, deci se pare ca ar fi vorba de o problema care se decide in alta parte.
- Cu Rafo este o poveste anume. De cind s-a facut Societatea Nationala Petrom s-a comis o greseala. Daca existau, atunci, intelegere in guvernul vremii, problema se rezolva. Atunci trebuia sa se ia hotarirea de a se pune accent pe industria de prelucrare a titeiului in Romania, cu rafinarii repartizate pe teritoriul tarii, una pe malul marii, una in Moldova, alta in Sud, la Pitesti. Plus rafinariile din zona Ploiesti. Toate trebuiau aduse in Petrom, o societate nationala reprezentata peste tot. Unii au gindit astfel, dar altii s-au dovedit mai puternici, cei care au tras spuza pe turta lor, cu interese sa dezvolte doar rafinariile din Ploiesti si Pitesti. Nici un guvern sanatos la cap nu ar fi conceput sa ai doua complexuri petrochimice la distanta de numai 100 de kilometri unul de altul. Ulterior s-a vazut rezultatul, dar prea tirziu. De toata industria petrochimica s-a ales praful.

Sindicate versus patronate

- Noi, cei din afara acestei industrii, am avut perceptia ca unul dintre cei mai puternici si insistenti luptatori in a mentine Rafo pe linia de plutire, pentru a nu fi inchisa, a fost chiar sindicatul. Este sindicatul atit de puternic?
- Depinde si de partenerii de discutie pe care ii ai. Totdeauna, majoritatea patronilor, care vor sa faca totul de capul lor, sint impotriva sindicatelor. Daca ne uitam la majoritatea industriilor, ne dam seama ca patronii le-au falimentat. Au preluat diferite companii si au preferat sa se dezvolte in cu totul alte ditectii, de exemplu pe imobiliare, pentru ca intreprinderile aveau active importante, cum sint terenurile. Noi, sindicatele, am solicitat mereu sa nu se renunte la productie. Nici o tara nu poate creste economic fara productie. Unii spun ca trebuie sa dezvoltam serviciile. Dar pe ce baza, daca nu ai productie? Servicii la ce? Oricum, noi sindicatele, nu am fost pentru a ne taia piinea noastra. Noi am tinut sa ramina locurile de munca, sa nu moara industria din Romania. Se pare, insa, ca sint alte interese in joc si chiar venite din afara. Cu toate acestea, puteau veni destule investitii in industria petrochimica, iar intreprinderile sa functioneze. La Onesti, de ce a trebuit sa fie despartita Rafo de Carom, legate tehnologic una de alta? Puteau fi o singura societate.
- Poate s-a intimplat cum s-a intimplat si pentru ca industria petrolului e mai atragatoare. Tot la Borzesti, alta intreprindere a rezistat, Chimcomplex.
- Si noi, la Petromidia, am trecut prin multe valuri. Noi am spus: nu ne intereaseaza cu cit se vinde rafinaria, ci ca in contractul de vinzare-cumparare sa fie clauze reziliatorii, sa aduci materie prima, sa pastrezi productia si, evident, locurile de munca. Asta am cerut noi, dar se pare ca in unele locuri nu am reusit sa ne impunem acest punct de vedere.
- Citi salariati a pierdut industria petrochimica?
- Eu sint presedintele federatiei din anul 2.000. Dar, in 1990, cind a fost infiintata organizatia, erau 63.000 de salariati. In 2.000 mai erau vreo 14.000, iar acum aproximativ 9.000. Este foarte trist sa vezi cum se tot duce industria. Guvernele care s-au perindat la Putere nu s-au gindit sa ajute cite o industrie. Noi am cerut guvernantilor sa ne arate viziunea asupra industriei petrochimice. N-am primit niciodata un raspuns. In functie de ce ministru este si din ce domeniu vine, se axeaza pe zona aceea sau pe cele in care au anumite interese. Dar, niciodata nu vin cu programe de perspectiva. Strategia Romaniei este, oare, doar sa aducem din afara produse? Cu banii care vin de la conationalii nostri plecati acolo la munca nu vom putea rezista ca tara.

Diplomatie si sindicalism

- Mai este miscarea sindicala o forta care sa determine mersul lucrurilor in tara?
- Noi, romanii, am trait, din 1990 pina acum doua etape: in '90 toti am ramas membri de sindicat, datorita vechiului UGSR, pe principiul ca sindicatul este cel care apara salariatii. dar fara sa constientizam ca sindicatul sintem fiecare dintre noi. Degeaba vrei sa ceri liderilor sa faca ceva, daca tu, ca membru al organizatiei nu faci nimic. Liderii fac cit pot si ei. Dar, daca simti ca ai masa de oameni in spate, reusesti mai mult. Altfel incerci sa obtii ce vrei pe cale diplomatica, dar aceasta depinde de calitatile liderului.
- Tentativele diplomatice abordate nu se bazeaza, totusi, si pe forta imensa a colectivului din spate?
- Nu, pe acea forta te bazezi numai daca folosesti forta intr-o actiune sindicala. Dar, forta ar trebui sa fie ultima solutie la care apelezi. Prima trebuie sa fie ratiunea, iar a doua diplomatia, bazata pe a intelege informatiile care se transmit de partile aflate in dialog. Altfel, rezultatele nu pot fi pozitive si astfel se poate ajunge la forta, solutie de pe urma careia, insa, nu cistiga nici patronatul, nici sindicatul. Intelegerea intre parti trebuie gasita pina la a se recurge la forta. Pentru ca unii vind forta de munca, iar altii o cumpara si toti au de cistigat.
- Au aparut si situatii in care ambele tabere vor acelasi lucru. Nu mai departe cazul rafinariei din Onesti, in care se doreste repornirea acesteia, dupa un amplu proces de modernizare. Ambele tabere au de luptat, insa, cu o a treia forta.
- Cum spuneam, deja, aici cred ca e o problema de decizie politica. Pentru Rafo a fost si o perioada foarte buna, cind rafinaria chiar a beneficiat de unele facuilitati, dar cred ca acest ajutor nu a fost pe deplin fructificat. Ce s-a intimplat dupa aceea, nu a mai tinut de puterea salariatilor. Orice decizie economica luata de administratori si patroni se reflecta, insa, asupra oamenilor. De aici pot aparea si frictiunile intre salariati si administratie. Oricum, noi nu intelegem de ce ultimele doua guverne pe care le-am avut nu au vrut sa ajute aceasta societate care a gasit un partener, un patron cu dorinta de a investi, de a pastra locurile de munca. Rafo inca mai avea, acum trei-patru ani, circa 2.600 de salariati, iar astazi numai vreo mie. Dar, asa este la noi, la romani: unde vezi pe cineva ca vrea sa faca ceva, trebuie sa-i punem piedica. Se doresc bani la bugetul statului. Dar, de unde daca nu dam liber la productie? Oricum, eu sper ca in doua-trei luni lucrurile sa se lamureasca si Rafo sa reporneasca. Romania are piata pentru toata industria romaneasca.