vineri, 15 octombrie 2010

Insolventa Blue Air a fost suspendata

Compania Blue Air, care opereaza si pe aeroportul din Bacau, a anuntat ca executarea hotaririi de deschidere a procedurii de insolventa a companiei a fost suspendata de Curtea de Apel Bucuresti, dupa ce Tribunalul Bucuresti a admis, satamina trecuta, o cerere inaintata de Carpatair si Service Excellence Solutions in acest sens.
Decizia Tribunalului a fost contestata de Blue Air, pe motiv ca nu are datorii catre cele doua firme. "Decizia Curtii de Apel repara, in acest fel, eroarea judiciara comisa de Tribunalul Bucuresti" - se arata intr-un comunicat transmis de Blue Air.
Compania va continua sa opereze zborurile conform orarului si va mentine strategiile si planurile de dezvoltare anuntate. In luna martie, Carpatair a depus la Tribunalul Bucuresti un dosar prin care a cerut insolventa Blue Air, in contul unei datorii in valoare de 30.000 de euro, ca urmare a inchirierii unei aeronave SAAB 2000 catre Blue Air, in septembrie 2009. "La citeva zile dupa ce am depus dosarul de insolventa, Blue Air ne-a achitat datoria si noi le-am dat hirtie ca am primit banii. Dar, dupa acest lucru ei nu s-au dus, probabil, la tribunal sa inchida dosarul. Diligentele pentru inchiderea dosarului erau treaba lor" - declara, saptamina trecuta, agentiei Mediafax Paula Ardelean, vicepresedinte al Carpatair.
Blue Air a negat ca ar avea datorii neachitate catre cele doua companii, iar directorul general, Sherif Ussama, a declarat ca firma pe care o conduce isi achita datoriile catre stat si furnizori, in pofida blocajelor financiare la nivel national si chiar a procesului de restructurare a flotei pe care compania l-a finalizat recent. El a adaugat, referitor la dosarul de la Tribunalul Bucuresti, ca s-a ajuns la o intelegere de plata amiabila si s-au achitat la zi debitele restante, cu dovezi depuse in dosar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu