duminică, 19 iunie 2022

Bacăul are primul vin medaliat cu aur la un concurs internațional

Eugen Burcă
Primul vin băcăuan care a fost medaliat cu aur la un concurs internațional este AliZeu și este produs în Crama Domeniile Burcilor din comuna Traian, creată și manageriată de economistul Eugen Burcă (tehnolog ing. Constantin Alexandru Tudor). Medalia a fost acordată la Vinarium International Wine Contest 2022, care a avut loc la Constanța și la care au concurat 1.299 de probe de vinuri din 16 țări. Probele au fost analizate de jurați cu prezență fizică din 16 țări și de jurați cu prezență online din 30 de țări. AliZeu a obținut 89,67 de puncte.

Vinul băcăuanilor a concurat cu cele din Albania, Argentina, Bulgaria, Chile, Cehia, Ungaria, Franța, Germania, India, Italia, Republica Moldova, Portugalia, Slovacia, Spania și Turcia. Iar degustătorii de vin au fost din 12 țări (29 jurați români și 17 jurați din Bulgaria, Chile, Cipru, Elveția, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Republica Moldova, Spania și SUA).

Prin ce a impresionat vinul băcăuan

AliZeu este un vin roze, aromat și catifelat, care dă imaginației note înalte și o poartă ca pe aripile vântului blând tropical de la care și-a luat numele, alizeul. Dar, numele dat de producător, AliZeu, sugerează că imaginația și plăcerea pot atinge cu acest vin chiar înălțimi celeste.

Vinul este un cupaj de Fetească neagră și Băbească neagră, din anul 2021, în care se simt note fructate (de coacăze, mure, prune uscate, vișine negre) și/sau condimentate (vanilie, scorțișoară, piper, coajă de pâine prăjită). Pe palatin se resimt aromele fructelor și o textură catifelată, complexă. Gustul este elegant, cu o aciditate care accentuează notele de fructe roșii prezente în aromă, completate de note de vanilie și de ciocolată neagră. Tăria alcoolică a vinului ajunge la 13,5% în volum.

Cum au lucrat producătorii

Constantin Alexandru Tudor
„În anul 2021 – ne-a spus Eugen Burcă - am aplicat toată tehnologia modernă de care dispunem și a ieșit un vin de supercalitate. Astfel, în concurs a fost apreciat pentru calitățile sale organoleptice (culoare, limpiditate, gust și postgust). Vinul nostru a obținut 89,67 de puncte și trebuie spus că în acest an în concurs au fost aplicate noi praguri de clasificare. Astfel, medalia de aur s-a acordat pentru 89 - 92,5 puncte, marea medalie de aur pentru peste 93 de puncte, iar medalia de argint pentru 85 - 88,5 puncte. La concurs noi am mai dus două vinuri, un Sauvignon și o Fetească regală, vinuri seci din gama high class, care au obținut punctaj de medalie de argint, dar doar 30% din numărul total de probe au putut primiși medalia ca atare”.

Tehnologul Constantin Alexandru Tudor spune că strugurii au fost aduși la Traian din județul Vrancea. „Strugurii din care am obținut acest vin – am aflat - au fost de o calitate peste medie. Am realizat cupajul, deoarece Feteasca neagră a avut o tărie ridicată, iar vinul ar fi fost corpolent, greoi numai din astfel de struguri. Am adăugat Băbeasca neagră, care a venit cu un plus de aciditate. Secretul este ca în procesul de fabricație să nu intervină oxidarea, iar strugurii au fost sortați cu grijă. Vinul poate fi băut la o masă cu pește, cu paste ori fructe de mare, cu brânzeturi sau carne albă. Și trebuie răcit înainte de a fi pus în pahare”.

Cartea de vizită a concursului

  • 194 de operatori au venit cu probe, dintre care 187 de producători și 7 importatori / comercianți / reprezentanți ai producătorilor; 
  • 40% din probe erau din afara României; 
  • 385 de medalii au fost acordate în noul sistem de punctaj OIV: 8 medalii de aur mari, 309 medalii de aur și 68 de medalii de argint; 
  • 107 producători din România au intrat în competiție cu 752 de probe; 
  • România a obținut 222 de medalii (29,5% din totalul probelor românești înscrise au primit medalii): 3 medalii mari de aur (37,5% din totalul medaliilor de aur), 180 de medalii de aur (55,3% din totalul medaliilor de aur) și 39 de medalii de argint (57,4% din totalul medaliilor de argint); 
  • 641 de vinuri românești au obținut puncte-medalii (cel puțin 85 de puncte), reprezentând 85% din totalul probelor introduse de producători; 
  • Judecarea s-a făcut cu 10 comisii a câte 5 judecători pe comisie. Observatorii oficiali au fost Fernando Gurucharri (Spania), Richard Pfister (Elveția) și Anne Meglioli (Italia). 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu