- instanța a fixat noul termen la sfârșitul lunii martie
- un investitor din Tatarstan, interesat să preia rafinăria, și-a declinat identitatea
Tribunalul Bacău a
acordat un nou termen în procesul prin care Direcția Generală Regională a
Finanțelor Publice Iași a cerut intrarea în faliment a societății Rafo Onești.
Noul termen este 28 martie și a fost acordat „față de lipsa de procedură cu
administratorul special al debitoarei, pentru a se introduce în cauză Administrația
Județeană a Finanțelor Publice Bacău în calitate de creditor și pentru a se
comunica întâmpinările depuse la dosar”.
Până
la termenul precedent, reprezentantul salariaților Rafo și lider de sindicat,
Ion Marian, a solicitat instanței amânarea cu măcar trei luni a hotărârii de
intrare în faliment și a venit cu argumente că mai mulți investitori s-au
arătat interesați de preluarea rafinăriei care acum se află în insolvență și
este scoasă la licitație integral de administratorul judiciar, Casa de
Insolvență Transilvania (CITR). De altfel, în ultima perioadă administratorul
judiciar, conducerea executivă a Rafo, salariații, sindicatul și alte
organizații au făcut front comun în a veni cu inițiative care să ducă, în maxim
trei luni, la găsirea unui investitor.
Noul
termen fixat de instanță se pare că permite un astfel de răgaz.
Am stat de vorbă
cu reprezentantul primului investitor
Imediat
după pronunțarea sentinței dată de Tribunal, am stat de vorbă cu Ion Marian și
cu inginerul Virgilă Pâslaru, reprezentantul în România al companiei, din Kazan,
Republica Tatarstan, care se declară foarte interesată de preluarea Rafo. „În
ultima lună, cu o discuție în 24 decembrie – ne-a spus Ion Marian -, compania din
Tatarstan a confirmat că dorește efectiv achiziționarea activelor Rafo și a
depus în acest sens o scrisoare de intenție. Această intenție ar putea fi
materializată în perioada ianuarie-februarie 2019”.
Virgilă
Pâslaru, fost dispecer tehnic coordonator de producție la Chimcomplex Borzești circa
40 de ani, acum om de afaceri în Bacău, ne-a explicat cine sunt compania din
Tatarstan și managerul ei, Nail Kushainov. „Firma – a precizat Virgilă Pâslaru
– comercializează petrol, furnituri de extracția petrolului și de foraj, dar și
alte mărfuri. Este înființată în 1991 și este un SRL, dar dispune de resurse
financiare, pentru care ne-au și trimis extrase de cont. Are circa 1.600 de
oameni în subordine și mijloace de transport maritim și terestru. Recent, a și
deschis, la Iași (mai aproape de Republica Moldova, unde e deja prezentă), o
reprezentanță”. Tatarstan este o republică din componența Federației Ruse.
Membri
ai conducerii companiei au fost, anul trecut, în România la Onești și la Slănic
Moldova și s-au interesat de Rafo, despre care au și primit toate informațiile
disponibile.
Noi
vom reveni cu detalii prind acest investitor și intențiile sale.
„Firma din
Tatarstan spune că în următoarele zile va prelua de la CITR Caietul de sarcini
al licitației pentru Rafo și va depune garanția cerută. Aceasta pentru ca o
echipă de specialiști să aibă timpul necesar de a face un audit în această
rafinărie.”
Virgilă Pâslaru, reprezentantul Oil and Chemical
Corporation
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu