Îmi
aduc aminte cu mare plăcere de „chinezăriile” pe care le procuram acum circa 40
- 50 de ani. Poate părea neverosimil să vorbesc așa acum când cuvântul
„chinezării” este aproape similar cu noncalitatea, cu produsele contrafăcute,
cu țeapa de care ai parte dacă te bucuri de produsele ieftine de prin
talciocuri sau târguri populare. Da, acum 40 – 50 de ani a pune mâna pe o
cămașă chinezească sau pe o banală pereche de teniși era un succes. Ce calitate
aveau, ce materiale fine, ce lucrătură deosebită! Produsele chinezești, pe care
le găseai greu, deveniseră un fel de valută forte. Similar cu țigările Kent sau
mai esticele BT ori Apollonia, cu pungile de cafea Wiener, cu săpunurile sau
spray-urile nemțești etc.
Acum
te poate sfătui oricine să fugi de „chinezării”. Pentru că sunt produse făcute
„la normă”, pentru că una e pe ambalaj și alta e în cutie, pentru că produsul
nu ține mai mult de una-două purtări. Să fi dispărut meșterii cu ochii oblici
de altă dată? Să fi decăzut profesionalismul producătorului chinez atât de
mult? Să fie vorba de mai multă hoție decât de spirit comercial autentic? Poate
câte ceva din toate.
Ceea
ce știm bine este că chinezii pot fabrica orice și mai ales pot copia cam orice
există pe lume. Așa au copiat, în detaliu, până și un orașel american.
Dar, ce nu înțelegem este de ce
mai intrăm în târgurile sau magazinele dubioase profilate pe „chinezării”, de
ce până la urmă plecăm de acolo cu câte ceva cumpărat dacă știm din capul
locului ce calitate au multe dintre acele produse. Am amici care numai pe acolo
trec la cumpărături. E o problemă de mentalitate la românul încă tributar
educației vechi – ar spune unii. Dar, exact acum un an însuși un mare lanț de
magazine de la noi a intrat în faliment tocmai pentru că se profilase amarnic
pe produse fabricate în China, crezând că scapă de… faliment.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu