Se afișează postările cu eticheta Scutaru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Scutaru. Afișați toate postările

vineri, 29 mai 2020

Cruce sfințită în memoria eroilor căzuți în luptele de la Scutaru


La Scutaru, pe valea Cașinului, în comuna Mănăstirea Cașin, a fost sfințită, chiar de Ziua Națională a Eroilor Neamului, joi, 28 mai, o cruce de stejar, ridicată acolo prin inițiativa primăriei din localitate pentru cinstea și pomenirea eroilor care și-au dat viața pe aceste locuri în Primul Război Mondial.

„Crucea – am aflat de protopopul de Onești, preotul Ioan Bârgăoanu, el însuși locuitor al comunei – a fost plantată la umbra unui stejar secular, simbol al trăiniciei neamului nostru, dar și al credinței în Milostivul Dumnezeu. Pe câmpul Scutarului, acum 103 de ani, și-au dat viața sute de ostași români, iar alți eroi erau aduși prin această vale din munți pentru a fi odihniți în Cimitirele existente și astăzi. Veșnică pomenire eroilor neamului nostru romanesc!”.
La eveniment au participat preoții din comuna Mănăstirea Cașin, primarul Gabriel Apreutesei și reprezentanții primăriei, dar și credincioși ai locului.
Evenimentele și luptele duse pe frontul din zona Mănăstirea Cașin-Cașin-Oituz și estul Transilvaniei au fost descrise cu excepțională sinceritate de un combatant în marea conflagrație mondială, sublocotenentul Ioan Missir, în jurnal de război „Fata Moartă”, al cărui titlu a fost inspirat de numele unui deal din zonă, dat de o legendă despre o fecioară care și-a găsit acolo sfârșitul din dragoste pentru un flăcău care a preferat el însuși moartea în fața pericolului de a mai fi înrolat pentru un război crud și absurd.

luni, 29 mai 2017

S-a ecologizat traseul spre Cascada Buciaș




Traseul spre Cascada Buciaș, din drumul care duce la cunoscuta cabană „Înțărcătoarea” până la impresionanta cădere de apă cu o înălțime de circa 15 metri, este acum curat ca în palmă. Membrii Lions Club Sf. Gheorghe Bacău, care are un branch și în comuna Mănăstirea Cașin, au luat inițiativa ecologizării traseului care urcă pe valea Pârâului Buciaș până la cascadă. Exemplul lor a fost urmat, însă și de un grup numeros de elevi de la școala din Mănăstirea Cașin, dar și de un grup de tineri de aici. Membrii clubului băcăuan vin în această zonă în fiecare an, fie pentru a planta arbori, fie pentru a ecologiza câte un areal natural.

Gabriel Apreotesei
Înarmați cu saci menajeri și cu mănuși de unică folosință, ecologiștii de ocazie au luat la pas drumul forestier care traversează Rezervația naturală Buciaș. Drumul este străbătut zilnic de mașinile tăietorilor de lemne, dar și de turiștii care vor să vadă Cascada Buciaș. În urma lor rămân, cam ca peste tot în România, destule pet-uri, cutii de carton sau ambalaje de alimente. Ecologiștii mobilizați de Lions Club Sf. Gheorghe au adunat zece de saci cu astfel de „suveniruri”, pe care edilii comunei Mănăstirea Cașin i-au transportat la Depozitul de deșeuri. Circa trei kilometri de drum, dar și destule sectoare din albia pârâului au fost „scanate” atent și lăsate așa cum ar trebui, de fapt, să arate mereu: curate. Primarul comunei Mănăstirea Cașin, Gabriel Apreotesei, el însuși membru al branch-ului Lions Club Sf. Gheorghe, a fost exemplu pentru toți. Îl vedeai când pe firul drumului, când în albia pârâului, dar și pe câte un pisc stâncos, cu sacul menajer în mână.
Acțiunea de ecologizare a fost și un prilej de relaxare activă în natura generoasă a munților, dar și un prilej mai ales pentru elevi să vadă pe viu elemente de relief, formațiuni geologice sau chiar exemplare ceva mai rare ale faunei și florei despre care doar au învățat la școală. Momentul culminant al periplului activ, după popasul la Cascada Buciaș, a fost cu siguranță apariția, pe malul drept al pârâului a unei capre negre, deloc speriată de mulțimea de pe celălalt mal, semn că în acest areal caprele nu sunt deranjate de prezența oamenilor.
Cascada Buciaș este cea mai mare cădere de apă din județul Bacău, aflată la circa 25 km de municipiul Onești. Pârâul Buciaș a mai creat, însă, o cascadă în amonte, Cascada Fata Moartă, care poartă numele unu pisc montan din apropiere. Drumul spre cascade se face pornind din satul Scutaru, situat la aproximativ cinci kilometri de Mănăstirea Cașin. De la sat se ajunge la Cabana Buciaș, urmând drumul forestier timp de o oră, iar de acolo într-o jumătate de oră poate fi văzută cascada. Tot în zonă se mai află Schitul Buciaș și Păstrăvăria Înțărcătoarea, cu cabana care poartă același nume.
Se cuvine precizat și că prezența membrilor Lions Club Sf. Gheorghe la Mănăstirea Cașin a prilejuit donarea câtorva sute de cărți bibliotecii școlii gimnaziale.