Se afișează postările cu eticheta Scoala de Baieti Moinesti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Scoala de Baieti Moinesti. Afișați toate postările

duminică, 28 august 2016

Meseria, la muzeu



Învățământul profesional românesc pare să intre pe un făgaș nou, benefic, după ce mai multe instituții de învățământ (și nu numai) au înființat clase întregi, chiar școli dedicate acestuia, uneori după modele de mare succes în lumea civilizată. Frapează, însă, o adevărată ruptură între ceea ce se cere și ceea ce se caută pe această piață, de vreme ce întreprinderi mari, de prestigiu, dar și altele mai mărunte, se plâng mereu de lipsa forței de muncă de care au nevoie, evident a celei calificate. Astfel, unii antreprenori au ajuns că califice la locul de muncă, în condițiile în care piața pe care activează începe să le ceară tot mai multă producție. Școli cu tradiție în calificarea tinerilor ori s-au închis ori propun viitorilor elevi meserii de genul „ospătar”, „vânzător”, „agent de turism” etc. De constructori, de mecanici, de operatori chimiști și de alții asemenea parcă n-ar mai avea nevoie nimeni, deși unii țipă după ei.
Nostalgic, cum devine tot omul plecat prin lume, dar întors uneori la baștină, n-am evitat să trec deunăzi să mai văd, măcar pe dinafară, fostul liceu industrial de chimie în care mi-am petrecut cinci ani din viață. După 60 de ani de la înființare, deviza școlii, devenită „Colegiu Tehnic”, este acum „Tradiție și continuitate”, dar de chimie pe acolo nici vorbă, ci doar de turism și alimentație, de protecția mediului sau de comerț. În timp ce un combinat chimic de alături plânge după chimiști calificați.
Desigur, și meseriile își au viața lor, adică se nasc și mor. Dar în unele cazuri parcă încă nu a sunat ceasul.
Mi-am adus aminte din nou de o astfel de situație când, din Moinești, am primit vestea frumoasă că în clădirea fostei „Școale de Băieți”, deschisă în 1894, dar care din 1980 a fost Atelier Școală pentru Grupul Școlar Industrial de Petrol și Gaze, este propusă acum să devină un muzeu. Iată o idee, poate pentru a aduce măcar în muzee meseriile de care încă avem nevoie.

Școala de Băieți din Moinești va deveni muzeu



Ilustrații:
Muzeul, așa cum arată acum pe planșetele arhitecților
Localul fostei „Școale de Băieți” din Moinești, în care această instituție de învățământ a funcționat sub diferite organizări și nume din 1894 până în 2009, are șansa să devină muzeu. Clădirea, deși monument istoric dn clasa B, s-a deteriorat progresiv după încetarea activității pentru care era destinată, însă Unitatea Administrativ Teritorială Moinești a depus, la sfârșitul săptămânii trecute, la Agenția Pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, cererea de finanțare a unui proiect pentru restaurarea, modernizarea și amenajarea clădirii ca muzeu. Finanțarea a fost solicitată prin Programul Operațional Regional 2014 - 2020.

Proiectul a trezit deja interesul moineștenilor, rămași în oraș sau plecați prin lume și este apreciat ca atare. „Felicitări, atât pentru realizarea și depunerea proiectului, cât mai ales pentru viitorul cladirii de care se leagă drumurile și evoluția multor moineșteni!” – a transmis profesorul universitar Puiu Nistoreanu, moineștean la origine și unul dintre pionierii studierii fenomenului turismului rural și ecoturismului din România.
Școala a luat ființă când Moineștiul ajunsese la 511 familii. Ea și-a început activitatea cu un total de 64 de elevi în clasele I și a II-a. Ulterior a fost reorganizată ca școală de băieți în anul 1866 și a funcționat sub această denumire într-o locuință particulară până la 1 octombrie 1894, când s-a mutat în imobilul nou construit, Școala Rurală Moinești. În anul 1895 școala de băieți s-a unificat cu școala de fete, devenind școală mixtă.
Localul școlii era de forma literei „U”, cu o intrare și un hol centrale și două aripi cu câte două clase fiecare. În anumite perioade, datorită lipsei de spațiu, școala a devenit mixtă, așa cum a fost între anii 1895-1910, 1919-1923 etc. În perioada primului război mondial, între anii 1916-1918, școala nu a funcționat, aici fiind încartiruite trupe militare. În luptele din Primul Război Mondial, un învățător de la această școală, Ion Dumitru, voluntar, a căzut ca erou pe câmpul de luptă.
Până în anul Reformei Învățământului din anul 1948 Școala de Băieți a funcționat cu cinci clase, pentru ca după introducerea reformei școlare să se prelungească treptat durata învățământului elementar la șapte clase, iar învățământul de opt clase s-a generalizat în anul școlar 1960-1961. Din anul 1952, școala a fost încadrată în noul liceu care a luat ființă sub denumirea de Școala Medie Mixtă. Școala de Băieți s-a transformat în anul 1980 în Atelier școală pentru Grupul școlar Industrial de Petrol și Gaze, construcției originale propriu-zise fiindu-i adăugate alte câteva anexe – magazii, o nouă clasă, o toaletă. Acest atelier școală a funcționat, ca loc de desfășurare a orelor pentru cursanții școlilor profesionale sau ai celor de arte și meserii până în anul 2008 - 2009 când sediul acesteia a fost folosit drept loc de depozitare pentru diverse utilaje și echipamente sau alte materiale didactice voluminoase.