Se afișează postările cu eticheta electrocutare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta electrocutare. Afișați toate postările

miercuri, 25 iulie 2018

Două victime din ignorarea pericolelor de electrocutare


Un bărbat de 50 de ani și un băiat de 16 ani din județul Bacău s-au electrocutat zilele trecute, accidente în urma cărora bărbatul a decedat, iar băiatul a ajuns în spital cu răni foarte grave. Tânărul de 16 ani – am aflat de la purtătorul de cuvânt al companiei Delgaz Grid din Grupul E.ON, Corneliu Zaiț - s-a urcat pe un post de transformare să facă o fotografie şi s-a electrocutat la 20.000 V. „Este vemea vacanţelor pentru copii şi adulţi, mergem în aer liber, încercăm să ne depăşim limitele, iar natura ne oferă provocări – a opinat Corneliu Zaiț. Rămâne însă întrebarea:
suntem conştienţi de pericolele care pot apărea în apropierea instalaţiilor electrice? Nu trebuie doar să atingem un cablu electric pentru a ne electrocuta. Și încălcarea distanţei de protecţie poate duce oricând la un accident”.
Compania Delgaz Grid face din nou câteva recomandări, pentru a nu se mai ajunge în astfel de situații.

  • Să nu intervenim în instalaţiile electrice;
  • Să nu atingem tablourilor electrice, firidele sau cutiile de distribuţie;
  •  Să nu sustragem elemente componente ale instalaţiilor de distribuţie;
  • Să nu executăm lucrări de construcţii sau săpături în vecinătatea reţelelor de distribuţie, fără aviz din partea companiei Delgaz Grid;
  • Să nu atingem stâlpii sau a conductoarele (firele), chiar căzute la pământ  şi interzicem accesul persoanelor, animalelor sau autovehiculelor în zonă;
  • Să respectăm indicaţiile inscripţiilor de avertizare amplasate pe instalaţiile de distribuţie;
  • Să nu urcăm pe stâlpii liniilor electrice aeriene;
  • Să nu tăiem vegetaţia din zonele de protecţie ale liniilor electrice aeriene, fără asistenţă din partea companiei noastre;
  • Să nu maverăm obiecte metalice (schele, scări, ţevi, sârme etc.) în apropierea sau sub liniile electrice aeriene;
  • Să nu folosim unelte de pescuit din fibră de carbon sub/sau în apropierea liniilor electrice aeriene;
  • Să nu lansăm baloane, zmeie sau avioane de jucărie în apropierea liniilor electrice aeriene.

 „Totodată – a mai precizat Corneliu Zaiț -, vă rugăm să ne anunţaţi de urgenţă la numărul de telefon 0800 800 929 dacă observaţi conductoare căzute la pământ sau alte situaţii cu potenţial pericol”.

sâmbătă, 22 aprilie 2017

Atenţie la conductoarele electrice căzute la pământ!



  • apropierea de conductoarele rupte poate cauza incidente cu urmări din cele mai grave 
  • consumatorii sunt rugaţi să anunţe situaţiile cu potenţial de risc la numărul de telefon 0800 800 929

Sâmbătă (22 aprilie), la ora 6,00, în județul Bacău era întreruptă alimentarea cu energie electrică total sau parțial pe liniile de medie tensiune din 28 de localități.
Condițiile meteorologice extreme din ultimele zile au provocat multiple avarii în sistemul de distribuţie a energiei electrice din Moldova, caracterizate prin ruperea unor conductoare şi stâlpi, izolatori şi elemente de susţinere distruse.
Întrucât unele conductoare sunt rupte şi există riscul să ajungă pe suprafaţa solului, Delgaz Grid atrage atenţia asupra pericolului de electrocutare şi arsuri pe care le reprezintă  conductoarele pentru persoanele aflate în vecinătatea acestora.
Pentru a preîntâmpina situaţiile nedorite în care copiii sau adulţii pot ajunge victime ale unor incidente cu urmări deosebit de grave, Delgaz Grid solicită respectarea câtorva reguli minimale de siguranţă în apropierea reţelelor  electrice :

  • nu atingeţi stâlpii, nici conductoarele (firele), căzute la pământ;
  • nu aruncaţi obiecte peste reţelele de distribuţie a energiei electrice;
  • nu atingeţi  tablourile electrice, firidele sau cutiile de distribuţie;
  • nu vă urcaţi pe stâlpii liniilor electrice aeriene;
  • nu manevraţi obiecte metalice (schele, scări, ţevi, sârme etc.) în apropierea sau sub liniile electrice aeriene;
  • nu încercaţi sustragerea de elemente componente ale instalaţiilor de distribuţie.
Echipele companiei şi ale contractorilor lucrează în continuare pentru remedierea avariilor din sistemul de distribuţie, precum şi a deranjamentelor individuale şi colective.