Se afișează postările cu eticheta Corneliu Zait. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Corneliu Zait. Afișați toate postările

miercuri, 25 iulie 2018

Două victime din ignorarea pericolelor de electrocutare


Un bărbat de 50 de ani și un băiat de 16 ani din județul Bacău s-au electrocutat zilele trecute, accidente în urma cărora bărbatul a decedat, iar băiatul a ajuns în spital cu răni foarte grave. Tânărul de 16 ani – am aflat de la purtătorul de cuvânt al companiei Delgaz Grid din Grupul E.ON, Corneliu Zaiț - s-a urcat pe un post de transformare să facă o fotografie şi s-a electrocutat la 20.000 V. „Este vemea vacanţelor pentru copii şi adulţi, mergem în aer liber, încercăm să ne depăşim limitele, iar natura ne oferă provocări – a opinat Corneliu Zaiț. Rămâne însă întrebarea:
suntem conştienţi de pericolele care pot apărea în apropierea instalaţiilor electrice? Nu trebuie doar să atingem un cablu electric pentru a ne electrocuta. Și încălcarea distanţei de protecţie poate duce oricând la un accident”.
Compania Delgaz Grid face din nou câteva recomandări, pentru a nu se mai ajunge în astfel de situații.

  • Să nu intervenim în instalaţiile electrice;
  • Să nu atingem tablourilor electrice, firidele sau cutiile de distribuţie;
  •  Să nu sustragem elemente componente ale instalaţiilor de distribuţie;
  • Să nu executăm lucrări de construcţii sau săpături în vecinătatea reţelelor de distribuţie, fără aviz din partea companiei Delgaz Grid;
  • Să nu atingem stâlpii sau a conductoarele (firele), chiar căzute la pământ  şi interzicem accesul persoanelor, animalelor sau autovehiculelor în zonă;
  • Să respectăm indicaţiile inscripţiilor de avertizare amplasate pe instalaţiile de distribuţie;
  • Să nu urcăm pe stâlpii liniilor electrice aeriene;
  • Să nu tăiem vegetaţia din zonele de protecţie ale liniilor electrice aeriene, fără asistenţă din partea companiei noastre;
  • Să nu maverăm obiecte metalice (schele, scări, ţevi, sârme etc.) în apropierea sau sub liniile electrice aeriene;
  • Să nu folosim unelte de pescuit din fibră de carbon sub/sau în apropierea liniilor electrice aeriene;
  • Să nu lansăm baloane, zmeie sau avioane de jucărie în apropierea liniilor electrice aeriene.

 „Totodată – a mai precizat Corneliu Zaiț -, vă rugăm să ne anunţaţi de urgenţă la numărul de telefon 0800 800 929 dacă observaţi conductoare căzute la pământ sau alte situaţii cu potenţial pericol”.

duminică, 1 iulie 2018

Toate localităţile din județ sunt alimentate cu energie



Fotografii din Stația electrică Târgu Ocna

Cea mai gravă situaţie a fost în Târgu Ocna, unde staţia de transformare din localitate a fost inundată sâmbătă de viitura formată pe râul Trotuş. Din seara zilei de sâmbătă, odată cu retragerea apelor au început lucrările de curăţare a staţiei, lucrări care se vor desfăşura pe o perioadă de câteva zile. Pentru repunerea în funcţiune a staţiei, Delgaz Grid a detaşat aproximativ 40 de electricieni şi ingineri din județele Bacău şi Vaslui, care au început să lucreze de duminică dimineaţă, împreună cu reprezentanţi ai Primăriei Tg. Ocna.
„Electricienii noştri – spune purtătorul de cuvânt al companiei, Corneliu Zaiț - au intervenit la peste 100 de avarii din reţeaua de medie tensiune, avarii care au implicat conductoare şi stâlpi rupţi, elemente de izolaţie şi de sustinere deteriorate, precum şi copaci căzuţi în reţele. Au fost făcute câteva mii de manevre atât prin echipamente telecomandate, cât şi din teren, pentru alimentarea consumatorilor pe căi alternative, izolarea şi remedierea defecţiunilor. Rugăm consumatorii care observă cabluri de energie ce ating pământul sau sunt căzute de pe stâlpi să nu le atingă, să se îndepărteze de acea zonă şi să anunţe Call Center-ul companiei noastre la 0.800.800.929”.

joi, 28 iunie 2018

Slănic Moldova: rețele de gaz şi energie electrică afectate de ploi


  • peste 700 de consumatori afectați
Torenţii şi viiturile formate în zona Slănic Moldova au făcut pagube importante în cursul nopţii de 27/28 iunie în sistemele de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice – ne-a informat purtătorul de cuvânt al companiei Delgaz Grid, Corneliu Zaiț.
Un cablu de medie tensiune care traversa râul Slănic a fost luat de ape, iar trei stâlpi de joasă tensiune au fost rupţi, fiind întreruptă alimentarea cu energie electrică la aproximativ 500 de consumatori. De asemenea, două conducte de gaze naturale din Slănic Moldova şi Cireşoaia au fost distruse, fiind afectați 200 de consumatori în stațiune și alți zece în Cireșoaia. În cursul nopţii a fost sistată alimentarea cu gaze naturale în Slănic Moldova pentru siguranţa locuitorilor, iar în această dimineaţă după izolarea zonelor cu avarii s-a reluat distribuţia gazelor naturale pentru cea mai mare parte a consumatorilor.
Peste 40 de electrieni şi instalatori, atât de la Delgaz Grid, cât şi de la firme partenere, lucrează pentru reîntregirea sistemului de distribuţie a energiei electrice pe o lungime de aproximativ 250 m, precum şi refacerea sistemului de gaze naturale pe o lungime de 100 m.
Lucrările de reparaţii continuă, dar se desfăşoară cu greutate datorită precipitaţiilor abundente şi a blocării unor căi de acces.