- sloganul societății,
sub noua denumire, este „Drive for Performance” (Acționăm pentru performanță)
Societatea de Investiții
Financiare Moldova (SIF 2) și-a schimbat numele în „Evergent Investments S.A.”.
Evenimentul
– o premieră pe piața de capital românească - a fost prezentat luni, 8 martie,
într-o conferință de presă susținută online și foarte bine organizată de
Claudiu Doroș, președinte director general al societății, și de Cătălin Iancu,
director general adjunct. Conferința a fost moderată de ziarista Laura Dragomir
– strateg în comunicare, consultant de comunicare în business, senior trainer,
speaker și media expert.
SIF Moldova, acum Evergent
Investments cu noua denumire, este cea mai mare dintre cele cinci societăți de
investiții financiare din România, cu o capitalizare de 1,385 de miliarde de
lei. Societatea are între suratele ei de pe piața de capital și cea mai mare
rată compusă a randamentului, 9,23%. Recent, acționarii ei au aprobat
schimbarea denumirii societății, dar și a simbolului bursier din „sif2” în
„ever”.
„Noul nume – au arătat reprezentanții Evergent
Investments - vorbește despre un nou avânt în forță, despre o emergență spectaculoasă
și în același timp despre durabilitate - «ever». Puternic, cu anvergură,
sugestiv, numele lasă o amprentă sonoră de anduranță și, împreună cu
«Investments», construiește credibilitate și trimite către promisiuni legate de
performanță și profitabilitate“.
Claudiu Doroș – „Suntem
convinși că performanța ultimilor zece ani, stadiul de dezvoltare al companiei
și mai ales investițiile făcute pentru a genera valoare pe termen lung se vor
reflecta și vor fi evidențiate mult mai bine de noua identitate, de noul nume.
Evergent Investments ne poziționează corect în mediul investițional din România
și în regiune, în special pe piața de capital, dar și pentru dezvoltarea de noi
afaceri.”
În zece ani, active cu valoare
dublată
Claudiu Doroș a precizat că
Evergent Investments arată o rată compusă a randamentului mai mare decât rata
medie obținută de toate celelalte fonduri de investiții din România, că în
ultimii zece ani societatea cu sediul în Bacău și-a dublat activele și a
generat dividende de sute de milioane de lei distribuite către investitori, dar
și o rată medie a aprecierii valorii de 13,2%. „Evergent Investments înseamnă,
deci, responsabilitate investițională, cu profesioniști care au știut să învețe
din experiențe și să devină mereu mai puternici, mai experimentați” – a spus
vorbitorul.
Cum se transmite imaginea noii
companii
La rândul său, Cătălin Iancu a
arătat că acum se transmite în piață imaginea unei companii cu fler și responsabilitate
investițională, animată de valori riguroase. „Vom crește în continuare cei doi
piloni de stabilitate ai ei – a spus Cătălin Iancu -, domeniul financiar-bancar
și cel energetic. Dar intrăm și în investiții mai curajoase, în private equity”.
Cătălin Iancu – „Suntem
entuziasmați să ne lansăm noua identitate, care este o premieră pe piața de
capital românească. În viziunea noastră succesul companiei este succesul
acționarilor noștri. Aceasta ne-a determinat să explorăm, să căutăm orizonturi
noi, să ne dezvoltăm continuu, să rafinăm strategiile noastre pentru a optimiza
modelul de business. Schimbările pe care le operăm au determinat schimbări și
în structura portofoliului nostru. Am explorat sectoare de investiții care nu
erau pe radarul investitorilor instituționali. De asemenea, 75-80% dintre
direcțiile pe care mergem nu existau acum 10-15 ani. În plus, am abordat, cu
succes, investițiile în prime-executive. Am abordat o strategie pe termen lung,
suntem deschiși noilor inițiative și fructificăm orice oportunitate. Am
investit 400 de milioane de euro în trei mari clase de active: acțiuni cotate,
acțiuni necotate și unități de fond și instrumente monetare. Astfel, am generat
o dublare a activelor aflate sub administrarea noastră.”
Cei doi vorbitori au răspuns
și celor trei întrebări adresate de ziarul nostru. Prima a fost dacă vor fi schimbări ale strategiei gestionării
portofoliului societății. În principal – a spus Claudiu Doroș – strategia
globală pe portofoliu va fi păstrată. Este validată de mai multe ori de
acționarii noștri și a adus rezultate deosebite. Prin urmare, strategia mare a
companiei nu va fi schimbată, ci doar anumite elemente ale sale vor fi în
atenția noastră în acest sens. Ne vom concentra pe investițiile care aduc cea
mai mare plus-valoare din ceea ce avem în portofoliu. Dar, strategia poate fi
completată în viitor cu cel puțin un alt domeniu de interes.
„Se va
orienta societatea și spre alte domenii economice, pe lângă imobiliare și
agricultură?” – am mai întrebat noi. „Vom ajunge, prin analiză aprofundată, și
spre alte domenii. De ce nu? – a spus Claudiu Doroș
Iar la
întrebarea „Cum a evoluat valoarea nominală a acțiunii SIF2 după anunțarea noii
denumiri a societății?”, tot Claudiu Doroș a arătat că putem visa ca acțiunea
„ever” să fie tranzacționată la categoria premium. „Prețul acțiunii SIF2 (în
viitorul foarte apropiat acțiunea ever) a crescut imediat după anunțul nostru
de schimbare a denumirii companiei. Pentru că noua noastră imagine ne definește
mult mai bine” – a completat președintele societății.
Slogan nou,
siglă nouă
Noul slogan al societății de
investiții financiare din Bacău este „Driver for Performance” și arată că
Evergent Investments are un nou avânt către performanță. Societatea are și o
nouă siglă, imaginea stilizată a capului de bour moldovenesc, cu trei nestemate
care strălucesc deasupra.