110 ani de administrație silvică la Căiuți

Silvicultorii băcăuani au marcat împlinirea a 110 ani de administrație în Ocolul Silvic Căiuți. Evenimentul a avut loc la sediul ocolului silvic, în prezența mai multor șefi de ocoale silvice din județul Bacău și a autorităților locale. Cu acest prilej au fost resfințite cele două clădiri principale ale ocolului silvic din Căiuți, una construită în anul 1921, cealaltă în 1942, dar și o panoplie pe care apar numele celor 21 de șefi ale acestui ocol de la înființare până în prezent.

Marcarea evenimentului le-a dat ocazia organizatorilor să facă un cuprinzător și interesant istoric al silviculturii în România, în județul Bacău și, evident, în Ocolul silvic Căiuți. La principalele momente istorice care au marcat viața și organizarea comunității din Căiuți a făcut referire și istoricul Vilică Munteanu, originar din vecinătatea acestei comune.

„Suntem într-o zonă binecuvântată de Dumnezeu, în care istoria este la ea acasă, aici unde s-au întâmplat multe și s-a pus și o amprentă asupra neamului românesc – a spus Vilică Munteanu. Să nu spunem decât numele domnitorului Ștefan cel Mare. Eu nu pot afirma că el s-a născut la Borzești, deși unii istorici s-au aventurat în acest sens. Dar, poate ei au unele documente. Însă Ștefan cel Mare a copilărit, cu certitudine, pe aceste meleaguri. Iar de la Borzești până la Căiuți nu e distanță mare”.

A fost amintită și trecerea prin vecinătatea zonei, la 1600, pe Valea Oituzului spre Suceava, a primului unificator al țărilor române, Mihai Viteazul. Nu putea fi omis nici celebrul pod construit în vremea lui Ștefan cel Mare la Căiuți, care este cel mai vechi pod practicabil din țara noastră. „La Căiuți – a mai precizat istoricul - a fost și unul dintre puternicele unioniste, la începutul celei de a doua jumătăți a veacului al XIX-lea. Tot aici, după de Cuza a fost forțat să abdice, țăranul român, cel care știa de Cuza că le-a dat pământ, au spus „Nu-l vrem pe Hopînțol, prinț străin fără de țară (primul rege al României, reprezentant al dinastiei Hohenzollern – n. n.). Îl vrem pe Cuza, că ne-a dat pământ”.

Vilică Munteanu a făcut referire și la Școala de silvicultură care a funcționat aproape 20 de ani la Căiuți, una din doar cele trei care erau în țară, înființată în anul 1919. „La acest moment aniversar – a conchis istoricul - ce pot să urez? Pădurea să beneficieze de respectul care i se cuvine, pentru că ea a fost furnizoare de hrană, de obiect al muncii, sursa, bogăția și izvorul. Să le urăm silvicultorilor multă putere de muncă, dar și o mai atentă aplecare a celor care îi conduc asupra a ceea ce înseamnă pădurea. Să nu mai plece copacii noștri peste granițe”.

Istorie sinuoasă a silviculturii în zona Căiuți

Despre istoricul complex al silviculturii românești și al celei din zona Căiuți a vorbit șeful Ocolului silvic, inginerul Relu Orîndaru. Au fost menționate date și exemple încă din perioada relațiilor feudale și a celei din Principatele Române, de când suprafețe de pădure se aflau în posesia celor care se distingeau în  războaiele purtate de domnitori, dar și a boierilor protejați și a clerului. Existau moșii ale răzeșilor și ale boierilor, la Căiuți o mare proprietate de acest fel fiind a cunoscutei familii Rosetti. În 1818, domnitorul Alexandru Calimachi a dat hatmanului Răducanu Rosetti dreptul de a înființa târgul Căiuțului, iar urmașul lui a adus în zonă primii lucrători forestieri. Tot în zonă erau și întinse păduri ale mănăstirilor.

În România, Direcția Generală Silvică a luat naștere în anul 1860, iar la 1 aprilie 1909 a fost promulgată „Legea pentru organizarea Ministerului Agriculturei și Domeniilor” prin care a luat ființă Ocolul silvic Căiuți, în regiunea silvică II Bacău, care va avea 15 ocoale silvice. În zona Căiuți, prima denumire a ocolului silvic a fost Helteu-Vrânceni.

Ce a urmat aici s-a datorat și evenimentelor istorice prin care a trecut întreaga Românie.

Astăzi, Ocolul Silvic Căiuți este unul dintre cele 14 ocoale ale Direcției Silvice Bacău, sub tutela regiei Romsilva. În prezent, la Căiuți mai sunt în administrarea statului doar 15.655 ha de pădure, iar în proprietate privată peste 3.500 ha. Silvicultorii au făcut, tot cu prilejul evenimentului de marcare a celor 110 ani de la înființarea ocolului silvic Căiuți și unele considerații privind viitorul administrării pădurilor din zonă.

 

De ce ne bate Europa cu parul

De peste 20 de ani, poate și mai de mult, dăm iama în păduri și radem cât se poate de acolo. Nu, nu e vorba de noi toți, ci de una sau mai multe grupări mai mult sau mai puțin oficiale, mai mult sau mai puțin „mafiote” (cum le numesc unii), care au făcut și poate încă mai fac ce vor cu pădurile României.

De peste 20 de ani se discută aprins pe această temă, dar mai nimic nu s-a făcut pentru a stopa tăierile ilegale de arbori. Acum, Comisia Europeană (CE) ne somează ca într-o lună să luăm măsurile care se impun, pentru ca țara să nu intre în procedura de infringement. Adică, 20 de ani n-am făcut nimic, iar acum într-o lună să dregem busuiocul!

Plămânul verde al Europei – spun unii comentatori – se află în România, țară care are cele mai multe păduri virgine după țările nordice unde nimeni nu se atinge cum poftește de păduri. Așa o fi, dar cu atât mai mult ne vedem vinovați de ceea ce s-a întâmplat la noi.

Actualul ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, sub presiunea CE, dă oficial cărțile pe față și promite măsuri clare în câteva luni. „Grupuri de interese - spunea ministrul - au avut în fruntea Ministerului Mediului oameni care să le servească acest scop de a tăia lemn și de a fura din pădurile României, iar Europei și Comisiei Europene le-a păsat mai mult de pădurile din România decât guvernelor anterioare”. Halal de noi, pentru că i-am tot votat și i-am cocoțat în frunte pe oamenii care nu gândeau decât cum să ne fure! Dar de câte ori nu s-au spus asemenea vorbe și nimic nu s-a întâmplat!

Acum simțim frica în oase și vedem deasupra capetelor parul cu care ne amenință Europa. Adică era nevoie de o amenințare severă să reintrăm în normal, că altfel continuam să ne facem de cap?

E bună și uniunea asta europeană la ceva! Parul pe care ni-l arată, însă, nu o fi fost tăiat cumva tot din pădurile noastre?