 |
| Natalia David și preotul Costică Ceaușu |
Jurnalul de front, dar și al unor întâmplări de zi
cu zi ale unui locuitor din satul Scorțeni a văzut, de curând, postum, lumina
tiparului sub titlul „Frânturi din viața unui om”, sub îngrijirea uneia dintre
cele cinci fiice pe care le-a avut, Natalia, ea însăși poetă și iubitoare de
literatură și de artă, dar și de istorie și de patrie, pentru că de ani buni trăiește
în Ardeal. Scrisul exemplar, din punct de vedere caligrafic, al unui cântăreț
de biserică, școlit la seminarul din Roman, a fost transpus dintr-un registru
obișnuit în literă de carte și arată, acum, tuturor, realitatea unor timpuri
grozave, așa cum le-a trăit și le-a văzut Constantin Popa din Scorțeni.
Cartea, apărută la
Editura Karuna, din Bistrița, a fost lansată de cinci dintre cei șase copii ai
autorului la biserica din sat (unde a fost, pe vremuri, el însuși cântăreț), imediat
după slujba de duminică pe care a ținut-o părintele Costică Ceaușu. Despre cine
a fost autorul jurnalului, fiica Natalia David nu a vorbit prea mult, Constantin
Popa fiind încă un om cunoscut în satul său, printre oamenii dintre care a
plecat la cele veșnice în anul 2003, la 82 de ani. A avut o copilărie trăită în
ținutul Romanului, unde s-a născut, în comuna Trifești, și unde, aidoma unui
Ion Creangă ceva mai adaptat vremurilor noi ale anilor 1920, a cunoscut viața
bisericească de mic copil, apoi prin studiile pe care le-a făcut la școala de
dascăli de la Roman. Din jurnalul său aflăm portretele unor profesori, demne de
cele pe care ni le-au lăsat mari scriitori ai literaturii române, dar și de
preoți și, desigur, modul în care un romașcan sadea și-a găsit, până la urmă,
Bacăul. Aceasta i-a fost soarta pentru tot restul vieții, o bună parte a ei
fiind, însă, trecută prin filtrul strâmt al războiului. Constantin Popa nu a scăpat
de mobilizare, în 1942, după serviciul militar și după ce și-a întemeiat o
familie în Scorțeni. A apucat calea frontului.
Aceasta este parte grea a
jurnalului său, pe care a și intitulat-o „Epoca durerilor și mizeriei”, un
capitol la care ar trebui să ajungă oricine vrea să vadă, prin ochii unui
martor ocular, una din fețele celui de Al Doilea Război Mondial. Războiul,
monstruos, i-a schimbat, probabil, felul de a gândi lui Constantin Popa, dar nu
i-a ostoit dorul de casă și de familie. Chiar pe front află tragediile din
familia sa, sub presiunea singurătății sufletești, a depărtării de familie, de
casă. Revenirea acasă, după încheierea războiului, este ea însăși o întreagă
epopee, un subiect de poem, de roman, de scenariu de film. Iar reîntâlnirea cu
familia, confuzia pe care fiica lui o face atunci când îl vede intrând pe poartă
și îl crede jandarmul din sat, înseamnă un nou episod de o mare încărcătură tragică.
 |
| Autografe pe Jurnal |
„Tata – spunea Natalia
David - avea o dorință extraordinară de a scrie în stil autobiografic. Dar a
scris și poezii și poate de la el am și eu această înclinare. Una dintre
poeziile lui a fost publicată în ziarul Curentul, în Crimeea. A scris-o în tranșee.
Oamenii, pe vremea aceea, erau mari patrioți. Poezia a fost scrisă pe 15
decembrie 1942, în timp ce se găsea la Curți, în Crimeea, cu Batalionul 7 MD, și
se numește «Rugăminte
pentru vânt”: «Vântule,
vânt din apus, / Dinspre țara mea / De mai vii pe-aici vreodată, / Multe te-aș
ruga. // Adu-mi, vântule pribeag, / Dorul celui ce mi-e drag, / Dor de mamă,
dor de tată, / {i soția mea… lăsată.» – spun primele două strofe.”
Cartea, care va fi lansată și la Bistrița, zona în care aceasta a avut,
deja două cronici în ziarele locale, stă acum în mâinile mai multor săteni din
Scorțeni, dar, mai ales, în bibioteca din sat. Ea va fi, oricând, un izvor de
informație pentru oricine vrea să cunoască mai multe despre această localitate.
Pentru că, așa cum spunea chiar preotul Costică Ceaușu, „important, în viață,
este ce faci pentru casa ta, pentru comunitate, dar și pentru a nu fi uitat.”
