Cu doua saptamini inainte de finalizarea celui de-al doilea Recensamint General Agricol, in desfasurare de la inceputul lunii decembrie, judetul Bacau a avansat pe locul al noualea intre judetele tarii, de pe un loc codas, conform situatiei mapelor (a zonelor de recenzat) finalizate, cu un procent apropiat de cel national, de 92,64%. Dintre cele 93 de localitati bacauane, in 21 recenzarea a fost incheiata (22,6% din total). Inaintea judetului Bacau erau judetele Brasov, Arad, Dolj, Vaslui, Vrancea, Prahova, Calarasi si Buzau.
Desi termenul final al actiunii este 31 ianuarie, practic recenzarea ar trebui sa se apropie deja de final, pentru ca ultimele zile sa fie dedicate ultimelor calcule generale. Localitatile in care recenzarea a fost incheiata sint Moinesti, Buciumi, Damienesti, Dofteana, Gaiceana, Gioseni, Itesti, Lipova, Margineni, Motoseni, Negri, Pargaresti, Parjol, Poduri, Prajesti, Rosiori, Sarata, Scorteni si Strugari. "Tot in Bacau - spune Eugenia Harja, directorul executiv al Directiei Judetene de Statistica -, din 1.308 mape (sectoare recenzate) erau finalizate 783 (52,22%). Recenzarea nu a mers, insa, snur peste tot, astfel incit in lista localitatilor sint si unele in care procentele realizate sint foarte mici". Acestea sint Saucesti (67,1%), Tamasi (74,8%), Podu Turcului (77,9%) si Bacau (78,41%). Sint localitati mari si, preponderent, din jurul Bacaului, in care multe dintre exploatatiile agricole au fost cumparate si transformate in loturi pentru construirea de case si vile, care si-au schimbat, astfel, destinatia si nu mai fac obiectul recensamintului agricol. Multi dintre proprietari nu prea sint de gasit de ctre recenzori, iar altii nici nu au vrut sa auda de aceasta actiune. Au fost cazuri - spun recenzorii - in care a fost nevoie de interventia autoritatilor si chiar a politistilor.
"Dezghetarea actiunii de recenzare - a mai precizat Eugenia Harja - s-a datorat si mobilizarii membrilor comisiei judetene de recensamint. O parte dintre ei erau numai cu numele in aceasta comisie. Impulsionarea lor, de la Prefectura, a insemnat incheierea mai rapida a operatiunilor si, astfel, am ajuns pe locul al noulea in tara". Astfel, intre timp, comuna Saucesti a ajuns la 87%.
Toate localitatile judetului Bacau sint strabatute, pina la sfirsitul lunii ianuarie, de o "armata" de 1.500 de recenzori, care procedeaza la culegerea de date statistice in cel de-al doilea Recensamint general agricol din Romania. Actiunea are loc o data la zece ani.
Recensamintul consta intr-o cercetare statistica pentru culegerea datelor referitoare la structura exploatatiilor agricole si principalele caracteristici ale acestora: forma de conducere, mod de detinere a terenului, utilizarea terenului, efective de animale, agricultura ecologica, personalul care lucreaza in agricultura, dezvoltare rurala si altele. Nu au mai fost colectate astfel de informatii cu ocazia altor recensaminte sau a altor anchete statistice in gospodariile populatiei, precum agricultura ecologica si metodele de productie agricola, care pina acum nu au fost cunoscute din punct de vedere statistic la nivelul Romaniei. Consiliul Europei a cerut, de altfel, ca toate tarile sa vina cu informatii coerente, complete si care sa respecte aceeasi metodologie. UE a acordat Romaniei patru milioane de euro la cercetarea statistica privind metodele de productie utilizate.
Petru DONE, jurnalist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - petrudone@yahoo.fr
Se afișează postările cu eticheta Recensamantul agricol 2011 in Bacau. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Recensamantul agricol 2011 in Bacau. Afișați toate postările
luni, 17 ianuarie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)