Se afișează postările cu eticheta Plant Expo Bacau. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Plant Expo Bacau. Afișați toate postările

joi, 26 aprilie 2012

Astăzi, în Bacău: S-au deschis Agromexpo, Alimentexpo şi Plant Expo


  • evenimentele sunt organizate de Camera de Comerţ, la Centrul de Afaceri şi Expoziţii
Front-office - ul expoziţiilor de agricultură şi alimentaţie
este şi în acest an Grupul Agricola Bacău
Camera de Comerţ şi Industrie Bacău, în parteneriat cu Direcţia pentru Agricultură, Camera Judeeţană Agricolă, Sucursala Bacău a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură şi Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, a deschis, joi, 26 aprilie, regalul expoziţinal compus din trei manifestări promoţionale: Agromexpo, Alimentexpo şi Plant Expo. Evenimentul a avut loc la Centrul de Afaceri şi Expoziţii Bacău, locul în care, conjunctural, la aceaşi dată şi la aceaşi oră s-au aflat şi doi miniştri (al Administraţiei şi Internelor şi al Dezvoltării Regionale). La eveniment au participat şi primarul Municipiului Bacău, oameni de afaceri, fermieri, şefi de instituţii şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Pentru a veni în contact cu noutăţile privind sprijinirea agricultorilor, cu fondurile de finanţare şi pentru identificarea şi rezolvarea problemelor legate de acestea, deschiderea regalului expoziţional a fost urmată de forumul cu tema "Oportunităţi şi provocări pentru agricultura judeţului Bacău".
La cele trei expoziţii participă, în calitate de expozanţi, peste 70 de agenţi economici din 12 judeţe ale ţării. Ei prezintă şi oferă spre vânzare produse din carne, lactate, brâînzeturi tradiţionale, produse de panificaţie, patiserie şi cofetărie, băuturi alcoolice şi nealcoolice, miere şi produse apicole, legume şi fructe conservate, dulciuri, produse vegetariene, produse eco/bio, utilaje, echipamente şi accesorii pentru industria alimentară, ustensile pentru bucătărie, instalaţii şi echipamente pentru silozuri şi ferme zootehnice, unelte şi scule pentru agricultură, furaje, îngrăşăminte, seminţe, plante şi accesorii pentru grădinărit, tractoare, semănători şi alte utilaje agricole. "Sunt aşteptaţi, la eveniment, şi în zilele următoare, în calitate de vizitatori profesionali, managerii şi specialiştii din firmele care comercializează produse alimentare şi/sau agroalimentare, asociaţiile agricole, inginerii agronomi, fermierii, agricultorii, dar şi publicul larg, care va putea achiziţiona diverse produse alimentare la preţuri de producător" - a precizat directorul general al Camerei de Comerţ, Mihai Tulbure. Expoziţiile pot fi vizitate zilnic între orele 10.00 -18.00.

marți, 12 aprilie 2011

Mâine se deschid Alimentexpo, Agromexpo şi Plant Expo

Foto: Petru DONE)
Camera de Comerţ şi Industrie, în parteneriat cu Direcţia pentru Agricultură, Camera Agricolă, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, deschide mâine, 14 aprilie, La Central Plaza Bacău, trei expoziţii tematice: Alimentexpo, Agromexpo şi Plant Expo. Până ieri, au confirmat prezenţa, în calitate de expozanţi, peste 50 de agenţi economici, din 12 judeţe ale ţării, precum şi reprezentanţe ale unor firme importante din Austria, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Suedia, SUA, China şi Ungaria. Expozanţii prezintă şi oferă spre vânzare produse din carne şi brânzeturi tradiţionale din Moldova, Bucovina, Maramureş şi Transilvania, miere şi produse apicole, legume şi fructe conservate, dulciuri, produse vegetariene, utilaje, echipamente şi accesorii pentru industria alimentară, ustensile pentru bucătărie, ambalaje, instalaţii, sere, solarii, echipamente, unelte şi scule pentru agricultură, furaje pentru animale, îngrăşăminte, seminţe, plante şi accesorii pentru grădinărit, tractoare, semănători şi alte utilaje agricole.
Expoziţiile sunt deschise în perioada 14 - 17 aprilie. Inaugurarea de astăzi are loc de la ora 11,00, iar programul de vizitare este zilnic între orele 10,00 - 18,00. Numai joi şi vineri, medici şi asistenţi de la Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică vor face, doritorilor, analize medicale gratuite (pentru glicemie, colesterol şi trigliceride).
Specialiştii sunt, însă, invitaţi să participe, tot gratuit, la programele de acţiuni conexe. Mâine, în Sala de conferinţe de la Central Plaza, de la ora 11,30, Ioan Chiriac, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură, prezintă tema "Perspectivele dezvoltării zootehniei în judeţul Bacău", iar Vasile Aichimoaie, de la ora 12,30, tema "Rolul Camerei Agricole Bacău în implementarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, în perspectiva accesării Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală". De la ora 13,00, Lucia Romanescu, directorul executiv al Oficiului Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice, va vorbi despre "Sistemul semnelor de calitate în contextul garantării originii denumirii produselor agricole şi a produselor alimentare".
“Bacăul economic” este partener media al acestor manifestări.