Stați cu ochii pe cer: Jupiter intră în conjuncție cu Saturn!

În ziua solstițiului de iarnă, atunci când începe iarna astronomică, pe 21 decembrie – ne informează dr. Gabriela Gurău, managerul Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” din Bacău, subunitatea Observatorul Astronomic „Victor Anestin” -, se va produce un fenomen astronomic rar: conjuncția Jupiter-Saturn. Această apropiere aparentă a planetelor Jupiter și Saturn se repetă la 20 de ani. Un eveniment astronomic asemănător cu cel din 21 decembrie 2020 (o conjuncție foarte apropiată) a avut loc acum 397 de ani, în anul 1623, dar a fost dificil de observat.

„Anul acesta, pe 21 decembrie – spune Gabriela Gurău -, dacă cerul va fi senin, privind spre orizontul sud-vestic cu ochiul liber la scurt timp după apusul soarelui, cele două planete se vor observa ca un singur astru. Planetele vor fi separate doar timp de 6 minute arc (0,1°). Folosind un instrument astronomic, vom fi cu adevărat surprinși: cele două planete se vor afla în același câmp vizual. Vom observa discurile celor două planete și cei mai mari sateliți naturali ai acestora”.

Pe 21 decembrie 2020, în Bacău, soarele apune la ora 16:27. Pentru a observa această conjuncție, trebuie să găsim un loc cu un orizont sud-vestic pe cât posibil mai liber. La o oră de la apusul Soarelui, planetele Jupiter și Saturn se vor afla la doar 15° deasupra orizontului. O astfel de conjuncție se produce foarte rar, datorită perioadelor necesare celor două planete pentru a orbită în jurul Soarelui. Planeta Saturn finalizează mai lent o orbită în jurul Soarelui, în 29,5 ani tereștri, iar planeta Jupiter mai rapid, în 12 ani. Următoarea conjuncție la fel de apropiată ca aceasta de acum va avea loc în anul 2080.

Observatorul Astronomic din Bacău se află pe strada „Ion Ghelu Destelnica”, la nr. 8.

Articol dedicat iubitului și inegalabilului meu prieten și coleg, ziaristul Ovidiu Pauliuc, foarte pasionat de astronomie, dar plecat incredibil de repede printre stele!

Ziaristul Ovidiu Pauliuc s-a mutat în redacțiile celeste

De marți seara, 7 aprilie, ne gândim la unul dintre colegii și prietenii noștri ca la un om care a fost. Ovidiu Pauliuc.

Pentru el, ca și pentru atâția alții plecați înainte de vreme să hălăduiască pe Câmpiile Elizee, viața a fost nedreaptă. S-a întâmplat prea devreme!

Am stat, cum se spune, umăr la umăr pe frontul jurnalismului preț de vreo 25 de ani. Era o încântare să-ți fie alături Ovidiu, să-i auzi glumele și observațiile surprinzătoare, era o bucurie să-l auzi fredonând câte un crâmpei de melodie la modă. Era gazetarul care deborda de talent, care uimea prin sclipitoare comentarii, cele mai multe încărcate de un umor de cea mai bună calitate, parcă specific ținutului din care se trăgea, prin înaintașii săi, și de care a fost permanent extrem de mândru: Bucovina.

Practic, era băcăuan get-beget, dar rădăcinile lui erau totuși acolo, în Țara de Sus, unde cumințenia, caracterul și respectul sunt la ele acasă. Am avut șansa să ajung în satul de care parcă era tot mai mult legat, în Slobozia Milișăuților, pe care îl cunoșteam deja din descrierile lui ca din povestirile celebrilor scriitori moldoveni. Cu el am cunoscut, în sat, personaje de roman, precum pălimarul, preotul sau copiii de pe toloacă – maidanul satului unde prichindeii încingeau câte o miuță.

Făcea, de la un timp, naveta între Bacău și localitatea bucovineană, dar nu uita să dea o fugă și pe la Rădăuții de alături, să treacă pe la grădina zoologică și să ospăteze cu câte ceva animăluțele. Ovidiu vibra, în sufletul lui, ca vioara la care ani buni a cântat tatăl său, profesor de muzică, și pe care o păstra ca pe un dar de preț.

Ovidiu a fost pentru noi, colegii și prietenii lui, ca un pansament pe suflet. Ne onora compania sa, iar clipele, ba chiar orele petrecute împreună deveneau superbe. Avea replică pentru orice, însă cuvintele lui, de cele mai multe ori glumețe, plesneau frumos, ca un bici de mătase. Erau o mângâiere.

Între amintirile de la el ne rămân și cuvintele tipărite în mai multe gazete. Sunt dovezile unui talent înnăscut, ale unei inteligențe superbe. Iar umărul lui era unul ferm, pentru câte un sprijin moral de care aveai nevoie uneori. Viața l-a însoțit, de la un moment dat, cu un alt caracter remarcabil, al celei care avea să-i devină o devotată soție, Denisa.

Sunt deja invidios pe redacțiile ziarelor care poate apar și pe celălalt tărâm și unde avem deja câțiva colegi dragi, pentru că sosirea lui Ovidiu aprinde acolo lumini fosforescente.

Dumnezeu să te odihnească de-a pururi în grădinile sale, Ovidiu! Noi, vremelnic aici, pe Pământ, te simțim aproape și nu te vom uita. Acum traversăm un timp ostil vieții și ne despărțim de tine la distanța socială impusă de autorități. Dar suntem mereu împreună!