Se afișează postările cu eticheta OSIM. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta OSIM. Afișați toate postările

sâmbătă, 25 aprilie 2020

Dispozitiv pentru igienizare, ozonizare și aromoterapie inventat la Onești


Vasile Lupu și dispozitivul inventat de el

Cunoscutul inventator oneștean Vasile Lupu pune la dispoziția tuturor spitalelor în care sunt tratați bolnavii infectați de noul coronavirus „Dispozitivul pentru igienizare, ozonizare și aromoterapie” pe care l-a brevetat deja la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM). Dispozitivul este potrivit pentru orice instituție în care este activitate publică și în care și de după 15 mai, la finalul actualei perioade de aplicare a regulilor Situației de Urgență trebuie respectate anumite reguli pentru asigurarea siguranței sanitare a oamenilor.

Dispozitivul pentru igienizare, ozonizare și aromoterapie este format dintr-un compresor care trimite aer sub presiune printr-un furtun la o tijă de barbotare dispusă într-un vas de expansiune în care se găsește un lichid aromat, purtător de aerosoli. Acesta iese din vas printr-o tijă de evacuare legată printr-un furtun de un distribuitor de aerosoli. Barbotarea în vas se face prin alcool sanitar, iar pentru ozonare se mai adaugă ulei cu aromă de brad.
„Ofer acest dispozitiv simplu – ne-a spus inventatorul – la prețul de numai 700 de lei și asigur gratuit, oriunde mi se cere, montarea și reglarea lui. Eu folosesc un astfel de dispozitiv în propria mea locuință și pot spune ce atmosferă relaxantă se creează după pornirea lui. Toate componentele acestui dispozitiv și lichidul folosit sunt de proveniență românească. Iar pentru price detalii pot fi sunat pe telefonul meu, 0726.119.961”.

Alte zeci de invenții brevetate la OSIM

Vasile Lupu este cunoscut cititorilor noștri ca un prodigios autor de invenții și inovații, medaliat în mai multe rânduri inclusiv cu aur la expozițiile și târgurile de inventică din țară și din lume, cu zeci de invenții la activ. La acestea a lucrat și cu fiica sa, Iuliana-Beatrice, dar și cu nepotul său, Bogdan Paul Colpoș, el însuși inventator și premiat încă din primele clase primare pentru realizările sale. Familia inventatorului Vasile Lupu s-a remarcat, astfel, pentru realizarea și brevetarea mai multor aparate și dispozitive pentru recuperare medicală, pentru Aero Parasolarul care înlătură efectul aerului cald în interiorul habitatelor, pentru Căruciorul cu bandă de rulare care traversează denivelări și rulează pe scări, pentru Dispozitivul care face electromasaj și aerosoli parfumți, dar și pentru Dispozitivul pentru parfumarea aerului adaptabil pe unitatea dentară – care parfumează aerul în interiorul cavității bucale.
Alături de acestea mai sunt Dușul cu perie rotativă – pentru spălarea, șamponarea și masarea corpului, Recipientul minisalină clasică relaxo portabilă – pentru terapia pe bază de sare și Recipientul pentru aplicarea chitului de rosturi la plăcile de gresie și faianță. Nu sunt lipsite de interes nici Roata cu spumă fără aer – care înlocuiește aerul din anvelope, dar nici Scaunul oscilant și deplasabil – care se deplasează prin balansare. Remarcabil este și „Dispozitivul cu pornire comandată de punere în mișcare a membrelor inferioare și superioare în urma accidentelor vasculare”, dar acum pe bancul de lucru al lui Vasile Lupu se află încă o nouă invenție, asupră căreia vom reveni când va fi brevetată.

luni, 23 februarie 2015

Dedeman înregistrează brandul „Pavăl” la OSIM



  • brandul reprezintă numele de familie al proprietarilor companiei
Buletinul Oficial de Proprietate Industrială a făcut publică cererea depusă de compania Dedeman, din Bacău, la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), prin care se solicită înregistrarea ca marcă înregistrată a numelui de familie al proprietarilor companiei, frații Dragoș și Adrian Pavăl. Cererea a fost depusă prin intermediul unui cabinet individual de proprietate industrială din Bacău, pentru clasa 35 de servicii ale OSIM „Servicii ale supermarketurilor privind comercializarea tuturor materialelor de construcții și utilat locuințe”.
~n Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, numele noii mărci nu apare într-un desen deosebit, ci ca un cuvânt scris obișnuit, cu majuscule.
Comentatorii acestei cereri a proprietarilor companiei Dedeman spun că ea ar putea permite fraţilor Pavăl să scoată la vânzare produse de bricolaj şi materiale de construcţii sub brandul „Pavăl” şi în alte centre comerciale, nu doar în rețeaua Dedeman.
După unele declarații apărute în presă, numele Dedeman însuși ar fi fost creat din inițiale ale prenumelor membrilor familiei Pavăl, dar după alte variante ar fi fost preluat după numele unui lanț hotelier din Turcia.
Compania Dedeman este ea însăși liderul pieței de bricolaj din România, cu o rețea de 40 de magazine și o cifră de afaceri de peste 600 de  milioane de euro. Unul dintre principalele obiective ale companiei este de acoperire a pieței din București, unde mai are trei magazine, iar de curând a început lucrările la un nou magazin. Planurile Dedeman sunt de a ajunge la 50 de unități în România până la sfârșitul anului 2016, iar în București la șase magazine.

sâmbătă, 12 februarie 2011

"Înscrieri Timpurii", la OSIM

Programul "Înscrieri Timpurii", lansat anul trecut de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism - ANAT, a fost înregistrat oficial la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM). "Dispunem, astfel, de protejarea mărcii, care poate fi folosită de membrii ANAT în conformitate cu regulamentul, care poate fi găsit pe site-ul ANAT la secţiunea Informaţii oficiale, rubrica Înscrieri Timpurii - Marcă înregistrată" - spune Ioana Dobrescu, secretarul general al asociaţiei.
ANAT are peste 800 de membri, o parte în filiala Nord-Est, din care face parte şi judeţul Bacău.