- avionul școală produs în Bacău a împlinit 38 de ani
Asociația Aerostar
PAS a marcat, vineri, 22 iulie, împlinirea a 40 de ani de la semnarea acordului
pentru fabricarea avionului IAK-52 la Bacău și a 38 de ani de la predarea către
beneficiar a acestui tip de avion. Evenimentul a avut loc în cadrul unei
reuniuni la care au participat circa 100 de foști salariați ai Programul fabricării
avionului IAK-52, dar și actuali specialiști ai întreprinderii băcăuane. La întâlnire
au venit Grigore Filip și Doru Damaschin - președintele, respectiv vicepreședintele
Aerostar, Theodor Plăcintă și Dan-Paul Mălin Popa, președintele și secretarul
Asociației Aerostar-PAS.
„A
fost – a precizat Theodor Plăcintă - prima acțiune a Asociației Aerostar-PAS
după ce s-a încheiat misiunea ei de a susține procesul de privatizare în masă a
companiei. Acum, o altă etapă în viața ei este aceea de a întreprinde acțiuni
care să contribuie la dezvoltarea culturii Aerostar și să susțină proiectele
care sunt pentru îmbunătățirea imaginii firmei”.
Cu
acest prilej a fost rememorată, în imagini, istoria fabricației avionului
IAK-52 și au fost remarcate contribuțiile unor participanți la acest program.
Un avion sigur și
manevrabil
![]() |
| YAK-52 zboară și astăzi, în toată lumea |



