Se afișează postările cu eticheta Maria Ionos. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Maria Ionos. Afișați toate postările

luni, 9 noiembrie 2020

Voluntari de la Mediu în campania de împădurire din Șerbănești

Voluntari din Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Bacău au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la campania de plantare de copaci „Pădurea Șerbănești, comoara verde a Bistriței”. Evenimentul a fost organizat de Centrul Regional de Ecologie Bacău, împreuna cu partenerii săi.
Ca și în anii anteriori, s-a făcut o plantare de completare în ochiurile de pădure cu diferite specii de plop și de salcie. În paralel cu activitatea de plantare au fost ecologizate malurile Lacului Bacău, în zona pădurii.
„Activitatea – spune Maria Ionos, consilier și purtătoare de cuvânt la APM Bacău - a avut și un rol educațional, intenția fiind aceea de a se conștientiza necesitatea menținerii apelor și pădurilor sănătoase și curate. Voluntarii au respectat regulile de protecție și distanțare specifice acestei perioade, pentru limitarea pandemiei COVID-19”.

sâmbătă, 18 ianuarie 2020

„Fii la tine-n țară la fel ca afară!”



Scopul campaniei este conștientizarea publicului în privința comportamentului corect față de un tip de deșeuri: DEEE - deșeuri de echipamente electrice și electronice. Campania, care va dura trei luni, va include un spot video și va fi promovată atât pe media tradițională și tv, cât și pe YouTube și rețele de socializare. Spotul și mai multe informații despre campanie pot fi văzute și pagina de internet fiiintara.ecotic.ro.
România, în calitate de țară membră a UE, are obligația să atingă o țintă de colectare de 45% a deșeurilor DEEE, urmând ca din anul 2021 această țintă să crească la 65% din echipamentele puse pe piață sau 85% din DEEE generate. În România sunt generate 5,5 kg DEEE pe cap de locuitor, în medie, pe an. Din acestea doar 3 kg ajung să fie colectate corespunzător la magazine, puncte de colectare sau în campanii și ajung în fluxul de tratare și reciclare. Alte 2,5 kg ajung la groapa de gunoi sau în fluxuri de fier vechi și duc la o poluare gravă și ireversibilă a mediului.
În acest context, ECOTIC va lansa în următoarele săptămâni și câteva campanii de colectare zonale, inclusiv în Moldova.

„Colectarea și reciclarea echipamentelor electrice și electronice, dincolo de aspectele privind protecția mediului, reprezintă garanția noastră că resursele conținute de acestea – indiferent că vorbim despre metale, plastic sau sticlă – vor fi reutilizate. România nu își mai permite să susțină modelul actual de consum. Țara noastră trebuie să recupereze decalajele pe care le are față de restul Europei și trebuie să o facem într-un ritm accelerat, pentru că Pactul Ecologic European nu este altceva decât o nouă accentuare a nevoii noastre de a avea grijă de natură și de oameni.”
Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor

miercuri, 16 octombrie 2019

Imaginea Școlii „Al. I. Cuza” într-un mozaic din capace de PET


Preșcolarii Eco-Grădiniței cu Program Normal Nr. 26 din Bacău, coordonați de educatoarele Iustina Boambă și Linica Tapalagă, au marcat Zilele Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza”, la împlinirea a 160 de ani de la înființarea ei, prin realizarea unui mozaic din capace de PET-uri în care este reprezentată simbolic clădirea școlii și evenimentul sărbătorit, #cuza160.
Capacele divers colorate ale recipientelor de tip PET au fost colectate de preșcolari și familiile acestora.
Mozaicul a fost expus și prezentat invitaților preșcolarilor, eveniment la care a participat și coordonatorul județean al Programului Mondial Eco-Școală, Maria Ionos, consilier la Agenția Pentru Protecția Mediului Bacău. „Inițiativa de la Eco-Grădinița din Bacău – a opinat Maria Ionos - a contribuit la crearea de comportamente dezirabile față de mediul înconjurător prin colectarea selectivă a deșeurilor și utilizarea lor creativă”.