Se afișează postările cu eticheta Lions Clubs. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lions Clubs. Afișați toate postările

miercuri, 28 august 2019

Încă o donație Lions Club la Spitalul de pediatrie din Bacău


Lions Club Sf. Gheorghe Bacău a făcut, miercuri, 28 august, o nouă donație către Secția de pediatrie a Spitalului Județean de Urgență.

La spital au ajuns, de această dată o camionetă plină de baxuri cu produse alimentare pentru copii. O donație similară a fost făcută la începutul lunii iulie, iar acțiunea este una concertată în mai multe cluburi Lions din România. Donații similare ajung astfel și din Bacău în alte localități din țară.
În grupul de membri ai clubului Lions Sf. Gheorghe i-am întâlnit pe Răzvan Șendrea – președinte regional al Lions Club România, pe Andrei Nemțeanu – președinte zonal al mișcării lionistice de la noi și, evident, pe Eduard Nunu – președintele în exercițiu al Lions Club Sf. Gheorghe. Alături de ei au fost însă și membri ai clubului de tineret al organizației, Clubul Leo Phoenix, între care și președinta acestuia, Alexandra Diana Lazăr.
În luna august, Lions District 124 România a derulat un amplu proiect de distribuire de alimente, la inițiativa Clubului Lions București Decan. Membri ai Cluburilor București Decan, București Armonia, București Burebista, București Decan Branch Adevăr, Constanța Balkanica, Sibiu Decan, Buzău Mousaios, Timișoara Dynamic Plus, Arad 2007, Bacău Sf. Gheorghe, Cluj Transilvania, Iași 2000, Comănești și Oradea au facilitat distribuirea a 23 de tone de alimente, în valoare de aproximativ 60.000 de euro, în nouă orașe și județe.
Prin implicarea Cluburilor Lions, produsele alimentare au fost distribuite în secțiile cu profil pediatric din spitale, în creșe, grădinițe, școli, centre de îngrijire pentru copii și bătrâni. 

 „Ca și la prima acțiune de acest fel, am adus produse pentru nou născuți. De această dată au fost patru paleți cu asemenea produse: pure, sucuri și ceaiuri. Sunt pentru copii care au deja peste șase luni de viață, adică exact pentru momentul în care se diversifică alimentația lor. Am considerat că spitalul este cea mai bună locație care poate prelua aceste produse, pentru a le redistribui copiilor care fac parte din familii nevoiașe, copii aflați în dezvoltare. Acțiunea poate continua, în situația în care donațiile și sponsorizările care ajung către cluburile noastre se vor preta a fi distribuite spitalului”.
Eduard Nunu, președintele Lions Club Sf. Gheorghe Bacău

luni, 7 martie 2016

Județul Bacău are al treilea club Lions



  • guvernatorul în exercițiu al Districtului 124 România al Lions Clubs Internațional a chartat Lions Club Comănești

Județul Bacău are, cu începere de sâmbătă, 5 martie, al treilea club Lions, după mai bine de 20 de ani de la înființarea Lions Club Moldova și la peste cinci ani de la înființarea Lions Club Sf. Gheorghe, ambele în Bacău, cluburi excusiv pentru bărbați. Noua asociație este Lions Club Comănești, club mixt, care a fost chartat chiar de guvernatorul în exercițiu al Districtului 124 România al Lions Clubs Internațional, Istvan David, unul dintre nașii lui, și de ghidul clubului, Romel Guțu, membru al Lions Club Moldova și președintele Regiului 1 Nord-Est a Districtului 124. Ceremonialul de chartare a avut loc în prezența reprezentanților a 15 cluburi Lions din toată țara și a invitaților acestora. Sponsori ai evenimentului de chartare au mai fost cluburile Lions din Brașov, Mureș, Ploiești, Lions Club Moldova Bacău, clubul de doamne din Iași, Lions Club Sf. Gheorghe, cluburile Iași 2000, Cluj-Napoca Transilvania, Cluj-Napoca Genesis, București Tarabostes, Suceava, Miercurea Ciuc, Piatra Neamț, Bârlad și Vaslui.

Citește mai multe în secțiunea ASOCIAȚII

luni, 28 septembrie 2015

Cluburile Lions din Bacău la sărbătoarea unui liceu din Chișinău



Lions Club Moldova, în 2012, cu o donație de cărți
la Liceul Vasile Alecsandri - Chișinău

Lions Club Moldova și Lion Club Sf. Gheorghe Bacău vor fi reprezentate, pe 1 octombrie, la sărbătoarea Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri”, din Chișinău, care împlinește 25 de ani de la înființare. Sărbătoarea, numită de organizatori „Alecsandriana 2015”, va avea loc la Palatul Feroviarilor, din Chișinău, și va reuni reprezentanți ai autorităților naționale și locale, ai altor instituții de învățământ moldovene, precum și oaspeți din străinătate. Din România vor mai participa la acest eveniment și cluburile Lions din Vaslui și Bârlad.
Legăturile cluburilor băcăuane cu această instituție de învățământ din Republica Moldova sunt multiple și au, deja, o istorie a lor. Lionezii băcăuani au vizitat Chișinăul de mai mule ori, inclusiv împreună cu guvernatorul Districtuui 124 România al Lions Clubs Internațional – spune past-guvernatorul Lions Club Moldova, Romel Guțu. „Am dus la acest liceu, dar și la alte instituții, inclusiv la biblioteci, circa 4.000 de cărți românești. Cărțile au fost adunate din mai multe orașe ale României, iar la Chișinău ne-am întâlnit, desigur, și cu reprezentanți ai celor două cluburi moldovene, Campus și Chisinău 2003.” – a precizat Romel Guțu.
Liceul Teoretic „V. Alecsandri” are peste 6.000 de absolvenți, pregătiți de șase profesori cu grad didactic superior, de 13 profesori cu grad didactic I, de 21 de profesori cu grad didactic II, de doi doctoranți și de patru magiștri. Liceul dispune de cabinete bine amenajate la ambele profiluri – umanist și real, de sală de sport, de sală de festivități, de bibliotecă, de cantină și de trei cabinete cu calculatoare. În liceu activează ansamblul de dansuri populare „Dombrovenii”, ansamblul etnofolcloric, cercul dramatic al tinerilor condeeri și secții sportive.