Se afișează postările cu eticheta InContext. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta InContext. Afișați toate postările

vineri, 25 mai 2018

Începe ediția a doua a manifestărilor artistice „InContext” la Slănic Moldova


Stațiunea Slănic Moldova este, cu începere de vineri, 25 mai, timp de o lună, gazda celei de a doua ediții a manifestărilor artistice organizate sub titlul „InContext”, care vor dura timp de o lună. În acest an, invitații speciali ai manifestărilor sunt șase artiști indieni și doi români. Tema ediției va fi „Sub cerul liber”.

„InContext – spun organizatorii - este un proiect de rezidență artistică internațională care urmărește să revitalizeze potențialul geografic și turistic al stațiunii Slănic Moldova, să redinamizeze social și cultural orașul prin schimburi artistice de durată, prin suscitarea interesului comunității locale pentru arta contemporană și prin dezvoltarea creativității în școlile din regiune, participante în activitățile programate în timpul rezidenței”.
Prima săptămână – am aflat de la președinta Asociației Art InContext, organizatoarea manifestărilor, Georgiana Teodorescu - va fi dedicată documentării. Participanții vor merge în județul Bacău pentru a cunoaște zona în care au venit. Vor urma două săptămâni de lucru în atelier, unde vor fi create opere de artă (sculpturi, tablouri) care vor rămâne în patrimoniul artistic al stațiunii Slănic Moldova, iar ultima săptămână va fi dedicată publicului iubitor de frumos, în care artiștii vor oferi amănunte despre arta lor. Va fi și un festival de muzică experimentală, la care vor veni 43 de muzicieni care vor face diverse intervenții în diverse locații din Slănic și în Salina din Târgu Ocna.
Primarul Gheorghe Baciu lângă ansamblul
„Monumentul lui Euclid”, realizat de Felippe Moraes
În ediția 2017, șase artiști brazilieni au transformat Slănicul într-un muzeu viu folosind resursele locale prin practici estetice diverse de la sculptură, fotografie și instalație, artă monumentală interactivă, realizată cu implicarea comunității locale.
InContext a fost, anul trecut, susținut de Asociația Prietenii Slănicului. În Acest an Asociația Art In Context are fonduri de la Consiliul Județean, de la Ministerul Culturii și de la entități private. „Este un semn bun pentru Slănic Moldova – a opinat primarul orașului Gheorghe Baciu -, în sensul însumării eforturilor private cu cele guvernamentale, pentru proiecte frumoase. Proiectul In Context este unic cel puțin în Moldova”.

„Proiectul InContext este inspirat din programul „Sandarbh” coordonat de un colectiv de artiști din regiunea Rajasthan, India, care în 13 ani de activitate a adus peste 250 de artiști indieni și internaționali în Partapur, localitate cu 10.000 de locuitori. În mod similar, sprijinind artiștii tineri și facilitând dialogul intercultural, rezidența InContext își propune să transforme orașul Slănic, cu o populație de aproximativ 4.200 de locuitori, într-un incubator pentru experiment, creație și participare colectivă”.
Georgiana Teodorescu, președinta Asociației Art InContext

duminică, 30 iulie 2017

„Micuța Picasso” va fi cetățean de onoare al orașului Slănic Moldova

„Micuța Picasso”, pictorița pe care o cheamă, în realitate, Alexandra Nechita va deveni, din această toamnă, cetățean de onoare al orașului stațiune Slănic Moldova. „Alexandra – spune primarul Gheorghe Baciu – a fost oaspetele nostru la prima ediție a taberei de artă contemporană InContext organizată în Slănic Moldova. Ne-a onorat prezența ei și plăcerea cu care a primit invitația noastră, dar ne onorează și acceptul ei la propunerea de a i se înmâna titlul de cetățean de onoare al orașului. La începutul toamnei voi face această propunere și în Consiliul Local”.
Alexandra Nechita, acum în vârstă de 31 de ani, a venit la Slănic Moldova și a adus în tabără șase tineri artiști plastici din Brazilia, care au făcut în stațiune mai multe lucrări de lemn și piatră, dar și din sare, inspirați de geografia și istoria zonei.
„Micuța Picasso”, așa cum a fost supranumită încă din copilărie pentru talentul și stilul ei în pictură, pictoriță și muralistă cubistă româncă și americancă, s-a născut la Vaslui, dar din 1987 locuiește în Statele Unite. Este căsătorită cu un designer originar din Ucraina și are o fetiță de doi ani. Își vinde foarte bine operele, iar recordul înregistrat până acum este de 400.000 de dolari, dar prețul mediu este de 100.000 de dolari pentru un tablou. A ajuns în Statele Unite când avea doi ani, dar a revenit de multe ori în țară, unde a fost prezentată și admirată pentru talentul ei. În Bacău, a dăruit unui cotidian local un tablou inspirat de viața redacțională.
Nu am fost de opt ani în România și venind aici mă ajută să mă regasesc. Avem o tara frumoasa si e pacat sa nu atragem atentia” – a declarat, la Slănic Moldova, cu prilejul InContext.