Se afișează postările cu eticheta Balan. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Balan. Afișați toate postările

marți, 23 februarie 2016

Un arhitect băcăuan promovează un proiect pentru restaurarea Casei Alecsandri



Uniunea Restauratorilor de Monumente Istorice din România a postat, recent, pe pagina sa de Facebook, patru fotografii din proiectul de restaurare a Casei Vasile Alecsandri din Bacău, proiect realizat și promovat de arhitectul Alexandru Șerban Bălan. Restauratorii consideră proiectul „un demers lăudabil, în atenția celor care ar trebui să asigure finanțarea”.

Casa Alecsandri figurează în continuare, din luna ianuarie, în Lista monumentelor istorice din județul Bacău a Institutului Național de Patrimoniu. Societatea Cultural-Științifică „Vasile Alecsandri”, din Bacău, intervenient în procesul dintre Ministerul Culturii și actualul proprietar al imobilului, un cetățean italian, susține și ea acest proiect. Procesul va continua, probabil, la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce italianul a pierdut la Curtea de Apel București.

Citește mai multe în secțiunea CULTURĂ-ÎNVĂȚĂMÂNT

 

luni, 15 februarie 2016

Oferte de poveste la târgul „Nunta de Vis” din Bacău


  • un simplu tur de expoziție ne-a convins că o nuntă trebuie pregătită la fel de temeinic precum viața în doi de după ea


Eveniment unic în viața fiecărui om, nunta poate rămâne o petrecere de vis doar dacă o pregătești cum se cuvine. La acest lucru s-au gândit și organizatorii celei de a patra ediții a manifestării promoționale „Nunta de Vis”, de la Centrul de Afaceri și Expoziții din Bacău, care în week-end - ul abia încheiat a fost, pentru toți cei interesați, ea însăși o ocazie unică de a avea… o nuntă în palmă. Adică vizibilă în toatele elementele ei esențiale în doar o oră sau două. „Pentru ca în ziua cea mare să nu ai niciun fel de griji – spune un specialist în marketingul nunților -, absolut totul trebuie impecabil organizat: de la conceptul evenimentului, locație, meniu, decorațiuni, fotograf, muzică și momente speciale, până la cele mai mici detalii de design.” Astfel de elemente am urmărit și noi la evenimentul „Nunta de Vis”, unde printre cei peste 60 de expozanți ne-am simțit și miri și socri și nănași, dar și nuntași, depotrivă.

Citiși mai multe în secțiunea EXPOZIȚII

marți, 1 decembrie 2015

Un arhitect propune montarea de cutii de prim ajutor pe străzile Bacăului



  • el este și autorul unui proiect 3D pentru restaurarea Casei Alecsandri

Alexandru-Șerban Bălan
Un tânăr și talentat arhitect băcăuan, colaborator la proiectul de salvare a Casei Alecsandri, Alexandru-Șerban Bălan, pasionat de arhitectura urbană pentru care pregătește câteva interesante proiecte de gen, a lansat ideea cutiilor de prim ajutor care ar putea fi amplasate în cele mai accesibile locuri din oraș.

Un proiect ușor utopic, ar spune mulți dintre noi, având în vedere gradul de civilizație la care am ajuns în comportamentul nostru civic, dar care a pornit de la exemple luate din alte mari comunități urbane inclusiv din România, precum cel al containerelor Caritas din județul Timiș pentru colectarea de haine donate în sprijinul persoanelor aflate în dificultate materială.
„Am ținut cont că în multe situații viteza de intervenție în cazul apelării serviciilor de urgență este extrem de importantă - spune Alexandru-Șerban Bălan. De aceea, propun realizarea unor cutii de prim ajutor care să găzduiască o trusă medicală și un extinctor. Cu ajutorul acestora se va putea interveni, în limita posibilităților, până când sosesc echipajele specializate de ambulanță sau pompieri, astfel încât să poată fi prevenite eventualele dificultăți”.
Cutiile, vopsite în alb și roșu, cu un design simplu, dar elegant, ar putea fi amplasate în intersecțiile orașului, pentru a deservi zone cât mai mari, dar și pentru a fi ușor de identificat. Compartimentul roșu al cutiei a fost gândit pentru extinctor, iar cel alb pentru trusa medicală de prim ajutor. Între ele va fi montat un sistem de iluminare, pentru facilitatea identificării pe timp de noapte.
Alexandru-Șerban Bălan, proaspăt absolvent al Facultății de Arhitectură „G. M. Cantacuzino”, din Iași, a lansat pe pagina sa de Facebook, chiar de 1 Decembrie, și proiectul 3D pentru restaurarea Casei Alecsandri din Bcău, depus și la un concurs de proiecte de arhitectură urbană aflat în desfășurare. „Trebuie să conștientizăm adevărata valoare a monumentelor istorice care reprezintă identitatea locală sau chiar națională - spune tânărul arhitect în susținerea proietului său. Din păcate, o parte din acestea sunt lăsate într-o stare precară, fiind condamnate la dispariție. Îmi doresc să nu mai fim indifereți și să tragem un semnal de alarmă în acest sens”.

joi, 22 octombrie 2015

Camera de Comerț pregătește Topul Firmelor 2015



Camera de Comerț și Industrie Bacău a finalizat clasamentele Topului Firmelor Bacău 2015. Evaluarea nivelului de performanță al firmelor s-a realizat în baza unei
metodologii unitare la nivel național, concepută ca urmare a experienței acumulate de camerele de comerț și industrie, pe baza analizei rezultatelor economice obținute de
firme la nivelul anului 2014.
„Eveniment de promovare a comunităţii de afaceri din judeţul Bacău – spun organizatorii -, Topul Firmelor este dedicat societăților comerciale care prin rezultatele lor reușesc ca de la un an la altul să aducă plusvaloare economiei băcăuane și are drept scop încurajarea dezvoltării spiritului antreprenorial prin recunoaşterea, promovarea şi evidenţierea firmelor a căror rezultate contribuie la crearea de locuri de muncă, dezvoltarea durabilă a judeţului şi îmbunătățirea calității vieții cetățenilor săi”.
Rezultatele şi locul ocupat de firmele laureate în clasamentele Topul Firmelor – Ediția a 22-a
Vor fi dezvăluite în Festivitatea de decernare a premiilor, care va avea loc pe 18 noiembrie, de la ora 16.00, la sala Ateneu din Bacău.
„Evenimentul de afaceri al anului 2015 – au mai precizat organizatorii -, Topul Firmelor Bacău este proiectat și realizat cu scopul de a asigura firmelor laureate o promovare și vizibilitate sporită, atât în cadrul festivității de premiere, cât și după desfășurarea acesteia, prin intermediul instrumentelor de comunicare create în acest sens. În același scop, va fi creată o zonă de interacțiune socială, pentru a oferi posibilitatea antreprenorilor să comunice liber, neconvențional, și să identifice posibile parteneriate și oportunități comune de business”.
În completare, recitalul extraordinar susținut de Maestrul Ovidiu Bălan și Filarmonica Mihail Jora Bacău și cadrul ambiental deosebit vor întregi evenimentul de înaltă ținută și rafinament, potrivit cu solemnitatea ocaziei.