luni, 19 ianuarie 2015

Volksbank îngheață cursul valutar leu/francul elvețian

Volksbank Romania (VBRO) a înghețat, de marți, 20 ianuarie, cursul valutar francul elvețian-leu la nivelul înregistrat pe 31 decembrie 2014, pentru o perioadă de 3 luni (între 20 ianuarie 2015 și 17 aprilie 2015). Acest nivel este de 3,8035 de lei pentru un franc (RON/CHF).
Cursul oferit de Volksbank este cu 17,5% sub cursul anunţat de Banca Națională a României luni, 19 ianuarie, de 4,4716 RON/CHF

“Prin intermediul acestei măsuri, le oferim clienților noștri cel mai bun suport până la stabilizarea condițiilor de pe piața valutară, anulând în întregime efectul negativ al exploziei recente înregistrate de francul elvețian. Această ofertă ne va acorda timpul necesar pentru a elabora o soluție pe termen lung cu care să venim în întâmpinarea clienţilor noştri, în vederea clarificării problemei legate de împrumuturile în franci elvețieni. Aceste iniţiative au fost aduse la cunoştinţă şi potenţialului nostru cumpărător, Banca Transilvania”.
Benoit Catel, Președintele Volksbank.

Oferta se aplică tuturor clienților Volksbank cu împrumuturi active în franci elvețieni, fiind destinată în mod exclusiv plății a 3 rate lunare și a oricăror sume restante. Acest curs prestabilit este aplicabil tranzacţiilor de schimb valutar din lei în franci, putând fi efectuat în orice unitate VBRO sau prin intermediul Internet Banking.  
Banca Națională a Elveției (SNB) a renunţat la cursul de schimb franc-euro menţinut de-a lungul celor 3 ani anteriori, de 1,2 CHF pentru un euro, iar de atunci, francul elvețian s-a apreciat semnificativ față de euro și, în consecință, față de leu, de la 3,7415 lei/CHF (curs valutar BNR din data de 14.01.2015) la 4,4716 lei/CHF (curs valutar BNR din data de 19.01.2015).

Simularea ofertei aplicabile cursului valutar
Rata clientului
Rata in lei la un curs valutar de 4,4716 Lei/CHF (cursul de schimb al BNR din data de 19 ianuarie 2015)
Noua rata la un curs valutar de 3,8035 Lei/CHF (cursul de schimb VBRO din data de 31 decembrie, 2014)
Suma economisita conform exemplului
500 CHF
2235,8 Lei
1901,75 Lei
334,05 Lei


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu