Astăzi, 11 ianuarie, a devenit operațional Registrul central electronic pentru conturi bancare și conturi de plăți identificate prin IBAN. Măsura este impusă prin legislația națională a Directivei (UE) 2018/843 a Parlamentului European și a Consiliului, de modificare a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului.
Pe lângă instituțiile de credit, de acum sunt obligate să transmită o serie de date și informații și instituțiile emitente de monedă electronică și instituțiile de plată. Această modificare este justificată de necesitatea adoptării unor măsuri legislative pentru a combate riscurile legate de anonimatul tranzacțiilor cu monede electronice, prin includerea furnizorilor implicați în servicii de schimb între monedele electronice și monedele fiduciare în categoria entităților raportoare, instituind obligații în sarcina acestora care să conducă la identificarea activităților suspecte.
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2020 se permite identificarea, în timp util, a tuturor persoanelor fizice sau juridice care dețin sau controlează conturi de plăți și conturi bancare identificate prin IBAN. Accesul la Registrul central electronic este asigurat în mod direct și fără întârziere atât pentru Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, cât și pentru autoritățile competente naționale în îndeplinirea obligațiilor care le revin.
Scopul creării acestui Registru contribuie la combaterea utilizării abuzive a entităților corporative și a altor entități juridice și a construcțiilor juridice în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului prin acordarea de sprijin la investigații.
De asemenea, Registrul central electronic pentru conturi bancare și conturi de plăți identificate prin IBAN prezintă avantajul de a pune la dispoziție în timp util și eficient a informațiilor pentru instituțiile financiare, precum și pentru autorități din țări terțe, implicate în combaterea infracțiunilor de spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Registrul central electronic pentru conturi de plăți și conturi bancare va conține următoarele informații:
• datele de identificare ale contului și ale clientului titular;
• datele de identificare ale persoanelor care dețin drept de semnătură pentru conturile deschise sau pretind că acționează în numele clientului;
• datele de identificare ale beneficiarului real al titularului de cont-client;
• datele de identificare ale concesionarului casetei de valori.
Mai nou, instituțiile raportoare sunt obligate să comunice inclusiv datele de identificare ale beneficiarului real al titularului de cont-client și se instituie obligația de raportare și pentru instituțiile emitente de monedă electronică și instituțiile de plată.
ANAF avea acces la conturile bancare si anterior transpunerii Directivei europene mai sus menționate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu