Pagini

vineri, 9 octombrie 2020

S-a redescoperit primul album foto dedicat stațiunii Slănic Moldova

Primul album foto dedicat Băilor Slănic Moldova, realizat la sfârșitul Secolului al 19-lea (în perioada 1891-1897), a fost descoperit la vânzare pe un site de licitații din străinătate. Albumul, care conține 12 imagini din stațiunea băcăuană a fost prezentat de cunoscutul colecționar și artist plastic oneștean, ing. Dorel Bălăiță, în numărul 49 al anuarului „Carpica”, lansat la recentul „Simpozionul național de istorie Vasile Pârvan” organizat în Bacău.

„Anul trecut – spune Dorel Bălăiță -, pe un site de licitații online din străinătate a apărut un «carnet de vederi» alcătuit în apropierea sfârșitului de Secol XIX de fotograful curții regale a României, M. Wandelmann, și având ca subiect Băile Slănic. Este primul album foto cunoscut dedicat Slănicului Moldovei, realizat de un fotograf profesionist. În descrierea carnetului, întocmită de vânzător, se preciza ca an al editării 1872, pe album nefiind trecută nici o însemnare în acest sens”. Moris Wandelmann a avut ateliere foto la Bârlad, Slănic Moldova și București.


Cele 12 imagini din stațiunea Băile Slănic Moldova sunt „Vederea generală ale Băilor Slănic”, „Vederea Parcului”, „Clubul și Hotel Puf”, „Cheiul râului Slănic”, „Vila Dr. L. Russ”, „Vila Stelorian”, „Vila Munteanu”, „Vila Scurtu”, „Isvorul No I și No VI”, „Băile reci No VII”, „Băile Calde” și „Cascada râului Slănic”. Toate aceste imagini au fost editate de autor sub forma unor cărți poștale care au circulat în acea perioadă. În fotografia care prezintă parcul putem observa una dintre puținele imagini ale vechii biserici din lemn din Slănic, dar și primul foișor de muzică. Majoritatea acestor imagini au fost editate de autor și sub forma unor cărți poștale care au circulat în perioada respectivă și care astăzi se găsesc în colecții cartofile particulare.

Coperta de culoare cărămizie a albumului prezintă un chenar cu motive geometrice și vegetale, iar în centru inscripția cu litere mari: BĂILE SLĂNIC./ M. WANDELMANN/ FOTOGRAFUL CURȚII REGALE A ROMÂNIEI/ BERLAD-SLĂNIC/ REPRODUCȚIUNEA INTERZISĂ.

Și fiul lui Moritz Wandelmann, Leon, a fost fotograf. Numele său apare pe o carte poștală cu imagini din Slănic Moldova, semnată „M. Wandelmann& Fiu”, cu ateliere foto în București, Bârlad și Slănic Moldova.

„Moritz Wandelmann – spune Dorel Bălăiță - și-a deschis un atelier foto în Bârlad prin 1872 (după unele surse), unde «presintă portretul în cadre de frunze și flori colorate»”. Ulterior acestei date, în perioada verii, pe timpul sezonului estival, venea la Slănic Moldova unde își înființase un studio foto. Aici avea clientelă mai multă, diversă, bogată și dornică de astfel de amintiri pe carton. Așa se explică inscripția de pe coperta albumului: «Berlad-Slănic». Mai târziu, spre sfârșitul secolului XIX (după unele surse în 1897) se mută în București”.


 

Un comentariu:

  1. Articol interesant, demn de toată lauda. Admirabil efortul autorului de a descoperi noi file ale istoriei stațiunii Slănic-Moldova, fala județului nostru. Pentru cercetători este nerecomandat a folosi formula „primul/a”. De exemplu, tot pentru Slănic-Moldova mai există câteva albume ale altor editori. Un album (pliant) al editurii „Fanchette, fotografa Curții Regale” se înscrie în competiția pentru primul album. Important este faptul că se mai găsesc și regăsesc documentele martore ale istoriei localității și, mai cu seamă, că se mai găsesc colecționari pasionați care le descoperă și le semnalează celor interesați.

    RăspundețiȘtergere