Pagini

sâmbătă, 25 ianuarie 2020

PMP Bacău și-a prezentat primii candidați în alegerile locale


  • organizația din Moinești are un nou președinte

Conducerea filialei județene Bacău a Partidului Mișcarea Populară (PMP) s-a întâlnit, sâmbătă. 25 ianuarie, cu președinții de organizații, candidații proprii la viitoarele alegeri locale și generale și consilierii săi locali și județeni. La această reuniune au fost prezentați o parte dintre candidații în alegerile locale. Candidații au fost prezentați și ziariștilor, la o conferință de presă la care au participat președintele filialei județene, Ion Melinte, și Valerian Vreme – unul dintre membrii marcanți ai partidului, fost ministru al Comunicațiilor. Cu o zi înainte, membrii partidului din subfiliala Moinești și-au ale un nou președinte.

Valerian Vreme și Ion Melinte
 „La această reuniune – a spus Ion Melinte - am discutat strategia noastră în campania pentru următoarele alegeri locale. Fie că va fi vorba de alegeri într-un tur sau în două, noi suntem pregătiți, avem candidați în peste 90% din unitățile administrative teritoriale din județ, între ei foarte mulți tineri. Sunt oameni care își doresc să facă politică, între ei oameni care au fost în diaspora, oameni care vor să schimbe starea de lucruri din comunitățile lor”.
Organizația județeană - a precizat Valerian Vreme -, are acum 6.000 de membri. Unii dintre ei provin mai ales din ALDE, dar și din alte partide, inclusiv din PSD sau PNL. Până acum au fost validate 43 de candidaturi la viitoarele alegeri, iar în analiză mai sunt 35.


La conferința de presă am făcut cunoștință cu opt dintre candidați:

  • Bacău - Dragoș Ștefan, fost viceprimar (pentru care se așteaptă validarea de la Centru); 
  • Târgu Ocna - Neculai Drăgănuță, ofițer rezervist, fost viceprimar, venit în PMP de la ALDE; 
  • Hemeiuș – Eldor State, pentru prima oară în politică, inginer; 
  • Buhuși – Doru Vinca, fost membru al PD și al PNL; 
  • Pârgărești – Levente Gyorgy, 32 de ani, cu o experiență de 13 ani în diaspora; 
  • Moinești – Nini Alexandru Pascalini, întreprinzător, consilier local în două mandate, venit de la ALDE; 
  • Slănic Moldova – Gabriel Moraru, venit de la PSD; 
  • Căiuți – Ștefan Vrânceanu, cu trei mandate de consilier local.
PMP mai are încă discuții cu mai mulți posibili candidați ai săi în Onești, Comănești și Dărmănești.

Ion Melinte și Nini Pascalini
Președinte nou la PMP Moinești

Vineri, 24 ianuarie, la Moinești a avut loc inaugurarea noului sediu al Filialei PMP, dar și alegerea noului președinte al filialei, care va fi și candidatul PMP la alegerile locale din Moinești. Acesta este Nini Alexandru Pascalini (34 de ani), om de afaceri, antreprenor. Fost consilier local timp de șapte ani, a demisionat din ALDE, cu o scurtă oprire la Pro România. Apoi a venit la PMP.
Este căsătorit, are trei copii (toți fete), iar al patrulea copil este pe cale să se nască (tot o fată). Nini Pascalini este angrenat în diferite proiecte culturale, în activități cu ONG-urile și instituțiile locale și din Republica Moldova.

Reuniune PMP și în Regiunea Nord-Est

Sediul PMP din Moinești
Recent, la Gura Humorului s-au întâlnit reprezentanții filialelor PMP din Regiunea Nord-Est. „Acolo - a spus Ion Melinte - am discutat unele propuneri pentru strategia de viitor a partidului. PMP sprijină actuala guvernare, dar cu anumite condiții: dacă vor fi alegeri locale în două tururi, dacă se reduce numărul parlamentarilor la 300, dacă va fi rezolvată problema pensiilor speciale, dacă se rezolvă problema Autostrăzii Unirii și dacă vor beneficia de rețele de gaze naturale toate localitățile”.
Și la Gura Humorului și la reuniunea din Bacău, membrii PMP au scos în evidență încrederea pe care o au în rezultatele următoarelor campanii electorale și în alegerile locale și generale, unde spun că vot ajunge la un scor de cel puțin 10% .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu