Un șemineu într-o locuință rămâne un accesoriu casnic normal,
chiar indispensabil în condițiile în care România se află într-o zonă cu climă
temperată. Dacă nu ai un șemineu, măcar o sobă clasică tot îți trebuie. De când
e lumea și pământul românul s-a încălzit iarna cu lemne. Gazul și energia
electrică au făcut revoluție în materie, dar la noi tot lemnul rămâne la
putere.
Din
totalul locuințelor noastre - arată un studiu întocmit de Asociația
Producătorilor de Materiale de Construcție -, numai circa 1,2 milioane sunt
racordate la centralele termice comunitare. O treime, aproape 2,5 milioane, se
încălzesc direct cu gaz natural, folosind centrale de apartament, dar și sobe
cu randamente extrem de scăzute (în cel puțin 250.000 de locuințe). Și aproximativ
3,5 milioane (marea majoritate la țară) folosesc combustibil solid – mai ales
lemne, dar și cărbune. Restul locuințelor sunt încălzite cu păcură, motorină
sau GPL ori cu energie electrică. Însă peste jumătate dintre locuințele din
România sunt încălzite doar parțial în timpul iernii.
Ei bine, pentru că suntem racordați la sistemul administrativ al
Uniunii Europene, trebuie să știm că printr-o directivă a Comisiei Europene
anul 2020 va fi unul crucial în materie de încălzire a locuințelor. Până la 31
decembrie - spune directiva -, toate clădirile noi trebuie să fie cu un consum
energetic aproape de zero. Clădirile noi deținute și ocupate de autoritățile
publice trebuia să fie la acest standard încă din 31 decembrie 2018. Directiva
CE impune cerințe de eficiență energetică în codurile naționale de construcții,
dar, dacă se poate, fără foc cu lemne.
Unde sunt vremurile de altădată, cu serile de iarnă
petrecute la gura sobei, cu poveștile de rigoare și, evident, cu cănile de vin
fiert? Lemnul de foc e tot mai scump și mai rar, chiar pe cale dispariție. Mai
pune un lemn pe foc, dacă mai poți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu