Parfumul „lumii pierdute” condensat într-o carte

După „Colonia pinguinilor”, un roman apărut în 2017 la Editura „24 Ore” din Iași, scriitorul băcăuan Petru Constantin Teodor iese pe piață cu încă un roman, în care ne surprinde cu noi tablouri din viața orașului natal, dar nu contemporane, ci dintr-o lume care deja nu mai există: lumea copilăriei sale. Romanul, care a văzut lumina tiparului tot la editura „24 Ore”, se și numește, de altfel, „Lumea pierdută”. Lansarea cărții a avut loc la finalul săptămânii trecute la sediul Sucursalei Bacău a Uniunii Armenilor din România, iar romanul a fost prezentat de editorul lui, scriitorul Adi Cristi, și de criticul literar Marius Manta.

Marius Manta, Adi Cristi, Petru Constantin Teodor

Băcăuan și el la origini, Adi Cristi a mărturisit, din capul locului, că lectura noului roman al lui Petru Constantin Teodor i-a dat senzația că este o carte pe care a scris-o el însuși, cum oricare dintre cititori vor avea aceeași senzație „într-o succesiune de amintiri specifice fiecăruia, dar care se întâlnesc în realizarea unui tablou general al trecutului nostru”. «Cartea - a explicat editorul - face parte din suita „Amintirilor din copilărie”. În prefață („cuvânt de întâmpinare” sau „cuvânt de decodificare” - cum a numit-o Adi Cristi), Marius Manta ne spune pe cine și ce vom întâlni: un prozator care încearcă o mărturisire care se consideră subiectul ce trebuie disecat, experimentul dat nouă astfel încât amintirea să ne scrie trecutul. Iar parfumul „Lumii pierdute” este întreținut de o foarte frumoasă poftă de a povesti». Lumea pierdută care i-a trezit scriitorului nostalgii este chiar trecutul prin care el a trecut în urbea natală.

Și Marius Manta este de acord că „Lumea pierdută” este o carte „care te face să plonjezi, vrei-nu vrei, printre amintirile tale”, în care vei regăsi multe întâmplări asemănătoare celor prin care ai trecut tu însuți. Romanul, însă - a observat criticul literar - se află la granița dintre memorialistică și ficțiune.

Autorul însuși a dezvăluit că romanul a fost scris după ce timp de două decenii a fost chinuit de un soi de coșmar. „Eu am scris despre o lume pierdută pentru că întoarcerea la anii copilăriei a îmbrăcat și aspecte dramatice - a spus scriitorul. Când încă eram foarte tânăr, lumea aceea a dispărut sub lama buldozerelor. Faptul mi-a creat un stres, la granița dintre conștient și subconștient. Timp de vreo două decenii am avut un vis care mă trimitea din nou în Mahalaua Berăriei din Bacău, dar nu ca o bucurie, ci ca un coșmar. Abia la maturitate deplină, când depănam amintiri cu un văr, el mi-a sugerat să pun amintirile copilăriei într-o carte. După mulți ani am făcut-o, iar visul acela a dispărut. Se vede că eu aveam o datorie, de a lăsa în urmă ceva trainic, palpabil, prin care lumea distrusă de buldozere să supraviețuiască.”

„Sunt încântat că autorul se oprește la pragul adolescenței, ceea ce asigură cărții o anumită unitate. Doza ei de realism este dată și de un dinamism asigurat de aria argoului sau a jargoanelor folosite, de limbajul de periferie uzitat, așezate cu pricepere în carte. Ele nu deranjează. Pentru că aici e vorba de o lume a celor mici, o lume neîntinată. Dinamismul vine și din mulțimea de verbe ale discursului, care alcătuiesc tablouri chinetice. Evenimentele sunt prezentate gradat, ca într-o suită muzicală, pe un traseu ascensional. Aceasta denotă multă știință narativă, iar romanul e genul de carte pe care nu ai cum s-o lași din mână”.

Marius Manta, critic literar