Membrii
Ansamblului folcloric „Privighetorile Zeletinului”, din Podu Turcului, condus
de profesorul Nicolae Popa, au plecat, miercuri, 14 august, la Ohrid, în
Macedonia, unde în perioada 15 – 19 august are loc un tradițional festival de
folclor internațional.
„Mergem
la acest festival - spune Nicolae Popa - cu orchestra ansamblului, cu soliștii
vocali și cu soliștii instrumentiști, dar și cu grupul vocal. Membrii
ansamblului sunt elevi și foști elevi din Podu Turcului și din localități
învecinate. Anul trecut, la festivalul de la Ohrid au venit peste 600 de artiști
din toată lumea”.
Participarea
ansamblului din Podu Turcului la festival este susținută de Consiliul Județean
prin proiectul „Bacăul, prin cânt în lume”.
Ansamblul folcloric „Privighetorile
Zeletinului” a fost înființat în anul 1975 în Podu Turcului de profesorul
Nicolae Popa, și a apărut de nenumărate ori în spectacole concert, în
festivaluri sau concursuri județene și naționale și a obținut multe premii.
Prin Proiectul „Drag mi-i cântul
românesc”, finanțat de Consiliul Județean, Ansamblul participă la manifestări
culturale de prestigiu. Acum, după Ohrid, membrii ansamblului vor fi, pe 26
august la Tecuci, la un festival național de folclor, iar pe 29 august la
Zilele comunei Căiuți. Pe 8 septembrie va fi la Găiceana, iar pe 14 septembrie
la Buhuși.
Ohrid este cel mai mare oraș de pe Lacul Ohrid
și cel de-al optulea oraș din Macedonia, cu peste 42.000 de locuitori. În 1979,
respectiv în 1980, Ohrid și Lacul Ohrid au fost acceptate în Patrimoniul
Mondial Cultural și Natural al UNESCO. Ohrid este astăzi un centru cultural,
spiritual și turistic. În această perioadă acolo vin mulțime de turiști din
Olanda, Finlanda, Polonia, Suedia, Germania, Serbia, Bulgaria, Slovenia și
Turcia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu