![]() |
Carom, pe când era „de epopee” |
Epopeea este un șir lung de evenimente mărețe,
de fapte eroice, glorioase – spun dicționarele. Mă gândeam dacă pot lăsa,
astfel, cuvântul „epopee” în titlul de mai sus, fiind vorba de o întreprindere
imensă, înfloritoare și unică în industria României, dar care a ajuns acum o
ruină. Ca multe altele.
Cunosc, însă, bine povestea acestei
întreprinderi, numită acum Carom, fostul Combinat de cauciuc din Onești. Nu-i
nimic greșit să spun că viața ei, în vremurile bune, a fost epopeică. Dincolo
de festivismul socialist, de la Onești au plecat în toată lumea, timp de peste
30 de ani, trenuri întregi încărcate cu baloți de cauciuc sintetic, dar și cu
imense calupuri de polistiren expandat, ori cisterne cu fenol, benzen și tot
felul de substanțe chimice.
Acum, la Carom bate vântul. De ani buni,
ultimul ei proprietar a intrat în faliment și tot de ani buni complexul
industrial Carom este scos repetat la vânzare.
Combinatul, privatizat după 1990, a fost
stăpânit de mai mulți. Unul dintre ei a fost cunoscutul proprietar al Rafo,
Marian Iancu. Rafo și Carom erau create să funcționeze în tandem. Dar nu a mai
fost să fie, în combinatul de cauciuc, precum și în rafinărie, a apărut
prăpădul. Ulterior, doar o companie cu origini austriece, dar cu un pion
bucureștean crescut tot la Carom, a mai venit să o preia. Până a intrat în
faliment. De atunci aproape nimeni nu a mai venit.
Și totuși, pe la începutul acestui an s-a dus
vestea că un întreprinzător moldovean, partener în mai multe afaceri pe
platforma industrială Borzești-Onești, ar fi pus mâna pe Carom. Acum combinatul
e din nou la vânzare. Se vede treaba că
moldoveanul nu a mai plătit ce a promis.
Povestea Carom
continuă, deci, dar nu mai este chiar o epopee.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu