![]() |
Angajații Rafo au drepturi salariale restante de un an |
Tribunalul
Bacău a ridicat, în parte, la cererea Sindicatului Rafinorul, dreptul de
administrare al debitoarei Rafo Onești pentru efectuarea de plăți, în
sensul că „dreptul de a efectua plăţi din contul bancar şi din casierie va fi
exercitat cu avizul prealabil al administratorului judiciar, Casa de Insolvență Transilvania (CITR) Filiala
București SPRL”.
Solicitarea sindicatului a fost făcută în numele
salariaților Rafo în scopul pregătirii documentației pentru accesarea Fondului
de Garantare instituit prin „Legea privind constituirea și utilizarea
fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale”. Reprezentantul legal
al salariaților, Ion Marian, vede aceasta singura
variantă care poate aduce resurse financiare tuturor celor care au activat la
Rafo în perioada ianuarie-octombrie 2016, în limita a trei salarii brute pe
economie. „Șansele reale de a recupera parțial sau total drepturile salariale
neachitate pentru anul 2016 – preciza Ion Marian - sunt din fondul de garantare
și dacă cineva propune și finanțează un program de reorganizare a rafinăriei,
caz în care trebuie achitate toate creanțele existente”.
Hotărârea Tribunalului privește și administratorul special al debitoarei,
societatea belgiană Result 4 You BVBA şi comitetul creditorilor compus din Result
4 You - preşedinte, fondul PMG Holding GMBH şi societatea AXA Security -
membri.
„Hotărârea – spune Ion Marian - este executorie, dar
cu drept de apel în șapte zile de la comunicare, și sperăm să nu fie făcut
apel”.
Majoritatea
salariaților Rafo au fost disponibilizați la cererea lor, dar ei așteaptă încă
drepturi salariale neplătite de la începutul anului trecut. Sechestrul pus la
cererea ANAF pe conturile și activele Rafo (deși ridicat luna trecută) și
starea de insovență în care se află rafinăria de la sfârșitul anului trecut au
complicat achitarea drepturilor salariale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu