Un
grup de pasionați ai călătoriilor prin toată lumea, circa o sută de persoane,
vor fi începând de vineri, 17 martie, oaspeți ai stațiunii Slănic Moldova.
Site-ul pe care ei și nu doar ei scriu deseori impresii despre locurile în care
au ajuns, despre hotelurile sau pensiunile prin care au stat, organizează anual
reuniuni ale fanilor, pe care le ține în câte o destinație românească. Anul
acesta a fost să fie ales Slănicul Moldovei.
Pe
noi, oamenii zonei, ne onorează orice dovadă de interes din partea oricui
pentru ceea ce le putem oferi, mai ales în materie de turism. Mi-a atras
atenția, însă, o motivație a administratorului evenimentului, care explică de
ce s-a oprit tocmai la stațiunea băcăuană.
„Am
vrut de mult – spune omul – să organizăm măcar una dintre întâlnirile anuale în
Moldova. Dar distanța cam mare, pentru majoritatea participanților, m-a
descurajat mereu”. Sigur. Moldova se află în extremitatea estică a țării. Dar
Bucovina, dar Maramureșul, dar Litoralul sau Delta, dar Banatul și malurile
Dunării - zone atât de dorite și de vizitate, unde sunt? Nu tot la extremități?
Nu-i
cert pe fanii site-ului de călătorii, au și ei dreptatea lor. Dar nu pot să nu
mă gândesc iar la cât de ușor poți ajunge, în era automobilului și a
avioanelor, de la un capăt la altul al țării, dacă celebrele autostrăzi și
drumuri ca lumea nu mai apar pe la noi, dacă nici calea ferată nu mai este ce a
fost, dacă nici de la Bacău la Onești, pe drum național, nu se mai merge
confortabil.
Pasionații
de călătorii vor fi astăzi la Slănic Moldova, pentru numai două zile. Cât de
încântați vor fi la plecare, depinde și de felul în care i-au primit
slănicenii, dar mai ales hotelierii și proprietarii de restaurante. Că de
zestrea naturală a locului nu mă îndoiesc.
Până la urmă, oamenii vor pleca
oricum încântați: ori că au fost bine primiți și au avut ce vedea ori că au
scăpat de ceva rău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu