Raiffeisen Bank a redus dobanda pentru clientii sai cu credite in CHF,
resetand-o anticipat, cu cinci luni inainte, conform ultimei scaderi
anuntate de Banca Centrala a Elvetiei, de 0,5%. Noua dobanda a intrat in
vigoare de vineri, 23 ianuarie. Operatiunea de resetare a
dobanzilor trebuia facuta abia la sfarsitul lunii iunie 2015, conform
termenelor contractuale.
“Am hotarat sa scadem dobanda la aceste credite acum, desi termenul de
resetare era la 30 iunie 2015, pentru ca nivelul ratelor lunare sa nu
fie atat de afectat de majorarea cursului CHF. Este inca o modalitate a
noastra de a sustine clientii in aceasta perioada dificila. Cea mai
eficienta modalitate de a sprijini clientii care au dificultati de plata
a ratelor ramane insa restructurarea creditului, pe care o oferim de la
caz la caz, inca din 2009.”
Vladimir Kalinov, vicepresedinte
Retail Banking, Raiffeisen Bank
Raiffeisen Bank are un portofoliu relativ restrans de clienti cu
expunere in CHF, respectiv 8800 de clienti, iar toate creditele oferite
sunt garantate cu proprietati imobiliare. Incepand cu anul 2009, banca
ofera solutii de restructurare pentru clientii cu credite in CHF sau
EUR. Din 2012, Raiffeisen Bank ofera si solutii individualizate pentru
clientii cu dificultati financiare care doresc conversia creditelor din
CHF sau EUR in RON.
Pentru clientii cu dificultati financiare care au credite credite in
valuta si care doresc sa converteasca creditul in lei, banca ofera
dobanzi fixe pe perioada restructurarii, cu reducerea semnificativa a
ratei lunare (intre 20 si 40%) si cu reduceri graduale a datoriei (5% la
fiecare doi ani pe perioada de maximum sase ani ai restructurarii, cu
conditia ca plata ratelor reduse sa fie la zi).
In momentul de fata numarul de credite care beneficiaza in continuare de
restructurare este de pana la 10% din numarul de credite in CHF (sub
1000 de credite), iar o mare parte din creditele care au beneficiat
incepand cu 2009 de restructurari sunt in acest moment la zi cu plata
ratelor.
Clientii care intampina dificultati la rambursarea ratelor pot veni in
oricare din unitatile Raiffeisen Bank, pot suna in Call Center sau la
numarul gratuit dedicat clientilor care doresc sa isi restructureze
creditele: 0800800555. Pentru mai multe informatii despre restructurarea
creditelor se poate accesa si brosura dedicata de pe situl bancii:
http://www.raiffeisen.ro/abcdar-bancar
In acelasi timp, orice client care doreste sa-si refinanteze creditul
poate sa solicite in orice agentie a bancii creditul de refinantare
Flexicredit Integral, cu varianta cea mai avantajoasa la dobanda in LEI:
o marja de 3,75% pentru clientii care incaseaza salariul la Raiffeisen
Bank sau 4% pentru clientii care nu incaseaza venitul in cont Raiffeisen
Bank. Dobanda totala este de aproximativ 5,75%.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu