Actrița Eliza Noemi Judeu și pianistul Elvis Condrea, la deschiderea Piano Bar din Cafe du Theatre |
Serile de
week-end petrecute la Cafe du Theatre, în Bacău, sunt, de joi, 15 ianuarie, mai
romantice, mai relaxante, după ce administratorii cunoscutei cafenele au lansat
programul de Piano Bar susținut de unul dintre cei mai buni interpreți de muzică
de cafe concert, pianistul Elvis Condrea. Iar pentru că 15 ianuarie a fost și
ziua în care l-am celebrat pe Mihai Eminescu, la 165 de ani de la nașterea sa,
primul program de Piano Bar s-a bucurat și de prezența carismaticei și mereu
surprinzătoarei actrițe Eliza Noemi Judeu, care, acompaniată de Elvis, și-a încântat
publicul de ocazie cu un excepțional recital din versurile nemuritorului poet.
„Am vrut să fac, joi seara, o surpriză clienților noștri – ne-a declarat
administratorul cafenelei, Alexandru Boghiu -, de aceea nu am făcut mult
tam-tam pe acest eveniment. Cafeneaua noastră se află în coasta Teatrului
Bacovia și trebuie să fie, prin excelență, un loc în care cultura să fie la ea
acasă, într-un cadru special. De aceea am apelat la acestă nouă formulă de
ambiental”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu