Pagini

duminică, 28 decembrie 2014

Ursul, capra și mascații - vize pe pașaportul nostru turistic


Mos Vrânceanu, din Berzunți, era cunoscut și în străinătate

Vremurile „moderne” ne-au adus, treptat, în situația de a dori mai mult ca oricând ca, la sfârșit de an, să vedem prin centrul orașului trecând alaiul de datini și obiceiuri tradiționale. Unii le cunoaștem din amintiri, dar cei mai tineri nu mai știu ce înseamnă colindul sau plugușorul din poartă în poartă, din casă în casă, nu mai știu ce însemna traista plină cu mere, nuci sau colaci. Tradițiile de acest fel s-au pierdut.
În mai toate orașele mari sau în zonele în care asemenea obiceiuri se păstrează mai bine conservate, autoritățile locale au grijă să dea poporului pâinea și circul de care are nevoie, de această dată mai elevat, sub forma festivalurilor sau a alaiurilor de datini și obiceiuri de iarnă. Se întâmplă, an de an, și în Bacău. Asemenea manifestări, cu cete de urși și capre, cu cete de jieni și de mascați, cu urători de toate categoriile, au devenit un brand zonal sau chiar de țară, căutat și pe la noi, dar și prin străinătate. Pe lângă tot ce are România în minunata „grădină a Carpaților”, tradițiile populare sunt la mare căutare. O astfel de avere are și județul Bacău și de ce să nu recunoaștem că ori de câte ori auzim sau vedem că ursul de la Dărmănești joacă fie pe la București, fie pe la Suceava sau la Sighet (unde aud că ar fi chiar cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară), ne cresc inimile în piept. De mândrie, se înțelege.
De mândrie, poate, și pentru că altfel Bacăul nu prea apare în lume nici măcar din punct de vedere turistic. De câte ori n-am fost invidios pe modul în care, la marile târguri de profil, alte județe din jur erau excelent promovate, noi însă nu. Caprele și urșii, mascații și colindătorii au devenit, însă, ambasadorii noștri cei mai buni. A fost o vreme în care, oriunde mă aflam prin țară, mulți mă întrebau ce mai fac ba unul, ba altul dintre celebrele personaje politice. Acum apele s-au mai liniștit pe această parte, dar de ursul de la Dărmănești aș fi mândru să le povestesc tuturor. Sau de ursul ecologic de la Vultureni sau de vioara de tablă, cu goarnă, ca și de măștile făurite de regretatul moș Vrânceanu, din Berzunți. Superbe semnături pe pașaportul turistic băcăuan! Despre pârtia de schi de la Slănic Moldova mă căznesc de zile întregi să văd ceva pe internet sau prin ziare, dar nimic, nimic. Poate nu văd și pentru că iar am avut un început de iarnă ca pe malul Mediteranei. Poate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu