Pagini

joi, 30 octombrie 2014

Dedeman cumpără noi terenuri în București



Compania băcăuană Dedeman cumpără aproape trei hectare de teren în București, situat în vecinătatea mai multor centre comerciale, la 160 de euro/metrul pătrat, plus TVA. Valoarea tranzacției ar urma să se ridice la circa 4,8 milioane de euro, plus TVA. La scurt timp de la această veste, s-a aflat că Dedeman ar achiziționa un teren de 50.000 mp în nordul Capitalei, tot într-o zonă comercială intensă. Pentru acest teren compania ar fi plătit 16 milioane de euro (circa 320 de euro/mp), dar președintele companiei, Dragoș Pavăl, chestionat de Wall-Street.ro, a negat implicarea în tranzacție, însă a precizat că are un buget de 70 de milioane de euro pentru investițiile anului 2015.
Dedeman, cel mai mare jucător pe piața locală de bricolaj, are deja o rețea de 40 de magazine și o cifră de afaceri de 606 milioane de euro anul trecut. Unul dintre principalele obiective ale companiei este de acoperire a pieței din București, unde mai are trei magazine, iar de curând a început lucrările la un nou magazin. Planurile Dedeman sunt de a ajunge la 50 de unități în România până la sfârșitul anului 2016, iar în București la șase magazine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu