CEC Bank lansează o campanie promoţională la Creditele de refinanţare
garantate cu ipotecă imobiliară, în lei şi în euro, valabilă pentru toate
cererile de credit înregistrate în perioada 1 iunie - 31 octombrie. Campania se
adresează clienţilor care primesc salariul sau pensia în cont deschis la CEC
Bank, inclusiv prin card de debit. În această campanie, clienţii beneficiază de
o dobândă redusă, în valoare de 6,53% pe an (ROBOR 3M plus 2%) pentru creditele
în lei, respectiv 5,27% pe an (EURIBOR 3M plus 4,50%) pentru creditele în euro,
precum şi de evaluarea gratuită a imobilului admis în garanţie.
În campanie se practică un comision de analiză de dosar în valoare
de 250 lei/60 euro, un comision de administrare de credit de 0,05%, aplicabil
lunar la soldul curent al creditului şi un comision unic pentru servicii
prestate la cererea clienţilor în valoare de 400 lei/95 euro.
Valoarea DAE (dobânda anuală efectivă)
pentru un credit acordat pe o perioadă de 360 de luni este de 7,39% pentru un
credit în valoare de 100.000 de lei, respectiv 6,04% pentru un credit în
valoare de 50.000 de euro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu