CEC Bank a făcut noi precizări cu privire la beneficiarii eligibili ai Creditul APIA pentru finanţarea capitalului de lucru în desfăşurarea activităţilor curente prevăzute de Măsurile din Axa 2 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013 (Campania 2010).
Pot accesa aceste credite - spune Florin Vlad, ofiţer de comunicare la Direcţia Marketing şi Comunicare a CEC Bank - beneficiarii Măsurilor 211 (Sprijin pentru terenurile agricole situate în Zona Montană Defavorizată), 212 (Sprijin pentru terenurile agricole din zonele defavorizate, altele decât zona montană) şi 214 (plăţi de agromediu), respectiv fermierii, persoane fizice sau juridice ori grupuri care desfăşoară activităţi pe terenurile agricole din zonele vizate, indiferent de statutul juridic al terenului (proprietate, concesiune sau arendă) şi care respectă bunele condiţii agricole şi de mediu.
Rambursarea creditelor se va face integral la data primirii sumelor cuvenite beneficiarilor, dar nu mai târziu de data stabilită în Convenţia încheiată de CEC cu APIA - Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură.
Clienţii CEC Bank beneficiază de consultanţă gratuită în pregătirea documentaţiei de accesare a creditului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu